S**** N******
ReclamantS** L***** R****** S**
PârâtAdmite acţiunea. Anulează decizia nr. 908/23.08.2011 emisă de pârâtă. Dispune reintegrarea contestatorului în postul şi funcţia deţinute anterior concedierii. Obligă pârâta la plata către contestator a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi actualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la data concedierii şi până la data reintegrării efective, actualizate cu rata inflaţiei la data plăţii efective. Obligă pârâta la plata sumei de 2.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, admise în parte. Cu recurs în termen de 10 zile de la concediere. Pronunţată în şedinţă publică, azi 19.11.2012.
PENTRU A SE DEPUNE ACTELE CARE AU STAT LA BAZA EMITERII DECIZIEI
lipsa de aparare