Dosar 6273/117/2009* din 21.02.2011

expropriere


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 6273/117/2009*
Data dosar:
21.02.2011
Instanta:
Tribunalul Cluj
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
expropriere
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 30.03.2012 la ora 11:00

    Complet: Complet 8 F
  • Respinge cererea

    Respinge cererea formulată de STATUL ROMÂN prin COMPANIA NAŢIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ŞI DRUMURI NAŢIONALE DIN ROMÂNIA S.A. în contradictoriu cu reclamantul A***** L******, având ca obiect lămurirea dispozitivului sentinţei civile nr. 887/2011 al Tribunalului Cluj. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 30.03.2012.

  • Sedinta din data de 01.11.2011 la ora 11:00

    Complet: Complet 8 F
  • Amână cauza

    Admite în parte acţiunea civilă precizată formulată de reclamantul A.L. în contradictoriu cu pârâtul S.R. prin C. N.A. D.N.R.S.A. şi în consecinţă:Constată că reclamantul are calitatea de persoană îndreptăţită la acordarea despăgubirilor pentru exproprierea terenului în suprafaţă de 1069 mp., tarla nr. 19, parcela nr. 25 (în suprafaţă totală de 1400 mp.), înscris în titlul de proprietate nr. 5357/180/20.09.1994, în calitate de succesor al defunctei A.E., decedată la data de 30.07.2009. Obligă pârâtul la acordarea în favoarea reclamantului a despăgubirilor pentru imobflul teren expropriat în suprafaţă de 1069 mp., descris mai sus.Respinge capetele de cerere având ca obiect stabilirea calităţii de succesor al reclamantului şi constatarea faptului că imobilul descris face obiectul exproprierii. Respinge acţiunea în contradictoriu cu pârâta C.G. Respinge cererea având ca obiect obligarea pârâtului Statul la plata cheltuielilor de judecată. Definitivă. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. pronunţată în şedinţa publică din data de 1 noiembrie 2011.

  • Sedinta din data de 27.10.2011 la ora 11:00

    Complet: Complet 8 F
  • Amână pronunţarea

    amână pronunţarea hotărârii la data de 1 noiembrie 2011.

  • Sedinta din data de 20.10.2011 la ora 11:00

    Complet: Complet 8 F
  • Amână cauza

    amână pronunţarea hotărârii la data de 27.10.2011

  • Sedinta din data de 22.09.2011 la ora 11:00

    Complet: Complet 8 F
  • Amână cauza

    pentru studierea completarii la raportul de expertiza.

  • Sedinta din data de 26.05.2011 la ora 11:00

    Complet: Complet 8 F
  • Amână cauza

    În vederea emiterii unei adrese către municarea actelor solicitate.

  • Sedinta din data de 31.03.2011 la ora 11:00

    Complet: Complet 8 F
  • Amână cauza

    PENTRU EFECTUAREA RAPORTULUI DE EXPERTIZĂ

  • Sedinta din data de 12.11.2010 la ora 8:00

    Complet: Complet 12 F
  • Admis fond în parte

    Admite în parte acţiunea civilă precizată formulată de reclamantul A***** L****** în contradictoriu cu pârâţii S***** R**** P*** C******* N******** D* A********* Ş* D****** N******** D** R****** S.A. de sub autoritatea MINISTERULUI TRANSPORTULUI, CONSTRUCŢIILOR ŞI TURISMULUI, având ca obiect despăgubiri expropriere, şi în consecinţă: Constată că reclamantul are calitatea de persoană îndreptăţită la acordarea despăgubirilor pentru exproprierea imobilului teren în suprafaţă de 1069 mp., tarla nr. 19, parcela nr. 25 în suprafaţă totală de 1400 mp.), evidenţiat în Titlul de proprietate nr. 5357/180/20.09.1994, în calitate de succesor al defunctei Albert Ecaterina, decedată la data de 30.07.2009. Obligă pârâtul la acordarea în favoarea reclamantului a despăgubirilor pentru imobilul teren expropriat în suprafaţă de 1069 mp., având datele de identificare menţionate. Respinge capetele de cerere având ca obiect stabilirea calităţii de succesor al reclamantului şi constatarea faptului că imobilul descris face obiectul exproprierii. Respinge acţiunea faţă de pârâta Comuna Gilău. Respinge cererea având ca obiect obligarea pârâtului S***** R**** P*** C******* N******** D* A********* Ş* D****** N******** D** R****** S.A. la plata cheltuielilor de judecată. Definitivă. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 noiembrie 2010.

  • Sedinta din data de 05.11.2010 la ora 8:00

    Complet: Complet 12 F
  • Încheiere

    Amanare de pronuntare pentru data de 12.11.2010

  • Sedinta din data de 29.10.2010 la ora 8:00

    Complet: Complet 12 F
  • Încheiere

    Amanare de pronuntare pentru data de 05.11.2010

  • Sedinta din data de 01.10.2010 la ora 8:00

    Complet: Complet 12 F
  • Amânat

    termen pentru studiul expertizei

  • Sedinta din data de 11.06.2010 la ora 8:00

    Complet: Complet 12 F
  • Amânat

    lipsă expertiză

  • Sedinta din data de 16.04.2010 la ora 8:00

    Complet: Complet 12 F
  • Amânat

    Lipsa expertiză. termen pentru revenirea cu adresa la expert

  • Sedinta din data de 12.02.2010 la ora 8:00

    Complet: Complet 12 F
  • Amânat

    încuviintat proba cu expertiza topografică. Numit expert Florea Felicia. Termen 16 aprilie 2010.

  • Sedinta din data de 15.01.2010 la ora 8:00

    Complet: Complet 12 F
  • Amânat

    pentru comunicarea precizării şi extinderii de acţiune. Termen 12 februarie 2010.

Flux dosar


Actualizare GRPD