F***** D*****
Recurent InculpatA***** C*********
Intimat Parte civilăS******* J******* D* U****** N****
Intimat Parte civilăS******** J******* D* A******** N****
Intimat Parte civilăD.p. 1235 - În temeiul art.385/15 alin.1 pct.2 lit.d Cod procedură penală, admite recursul declarat de recurentul-inculpat FERMUŞ DANIEL împotriva sentinţei penale nr.366 din data de 10.06.2011, pronunţată de Judecătoria Piatra Neamţ, judeţul Neamţ. Casează în parte sentinţa penală recurată, cu privire la modalitatea de executare a pedepsei aplicate, la latura civilă a cauzei, privind-o pe partea vătămată A***** C********* şi la aplicarea art.193 alin.1 Cod procedură penală, reţine cauza spre rejudecare şi în fond; În baza art.81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale aplicate inculpatului. Fixează, în temeiul art.82 Cod penal, un termen de încercare de 4 (patru) ani, termen care urmează a curge de la data pronunţării prezentei decizii. În baza art.359 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 Cod penal, în sensul că dacă în cursul termenului de încercare săvârşeşte din nou o infracţiune, pentru care s-a pronunţat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea condiţionată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune. În baza art.71 alin.5 Cod penal, dispune suspendarea pe durata termenului de încercare şi a pedepsei accesorii aplicate inculpatului. Constată că recurentul-inculpat a achitat părţii civile A***** C********* suma de 7000 lei cu titlul de despăgubiri civile, reprezentând daune materiale şi daune morale şi, respectiv, cheltuieli judiciare. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale recurate. În baza art.191 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17.11.2011.
termen 17.11.2011, R6 faţă de cererea apărătorului inculpatului prin care arată că acesta doreşte să achite prejudiciul părtii civile.