C***** M****
Intimat ReclamantC*** J******** D* P***** N****
Recurent PârâtRespinge contestaţia formulată de contestatoarea C***** M**** împotrivas deciziei de pensionare nr. 111510 din 24.10.2008 emisă de intimata C*** J******** D* P***** N****, ca fiind tardivă. Admite , în parte capătul de cerere formulat de contestatoarea C***** M**** în contradictoriu cu aceeaşi intimată, privind recalcularea drepturilor de pensie şi în consecinţă: Obligă intimata să procedeze la emiterea unei noi decizii de pensionare, cu luarea în calcul şi a activităţii desfăşurate în grupa a II-a de muncă, în procent de 100%, menţionată în adeverinţa nr. 17745 din 06.09.2010 eliberată de SC Arcelor Mittal Tubular Products Roman SA, în baza cererii înregistrate sub nr.16114 din 21.04.2010. Definitivă. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 05.07.2011. Preşedinte, Asistenţi judiciari,
S-a acordat termen pentru comunicarea răspunsului la întâmpinare. Se emite adrescă către CJP Neamţ căreia i se solicită să comunice dacă a emis o decizie de recalculare a pensiei după data de 28.09.2010 ca urmare a adeverinţei nr. 17745/6.09.2010 depusă de contestatoare la această dată.
S-a acordat termen pentru comunicarea întâmpinării.