S* M******** H**** S** - P*** L********* J******* C**** B****** R***
ReclamantC***** I*** M****
PârâtO**** I*****
PârâtAdmite cererea lichidatorului judiciar C.I.I. BERCEAN RADU în reprezentarea debitoarei SC MEDITERAN HOUSE SRL în contradictoriu cu pârâţii C***** I*** M****, cu domiciliul în Cluj-Napoca, şi O**** I*****, cu domiciliul în Cluj-Napoca, şi, în consecinţă: Obligă pârâţii C***** I*** M**** şi O**** I***** în solidar să plătească întregul pasiv al debitoarei SC MEDITERAN HOUSE S.R.L. în cuantum de 23.469 lei. Definitivă şi executorie. Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 07.03.2011.
Amână soluţionarea cererii pentru data de 14 martie 2011, sala 249, ora 12, pentru când pârâtul Ciocan Ioan-Marian are termen în cunoştinţă; se vor cita lichidatorul judiciar şi pârâta O**** I*****, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă cât şi prin publicarea citaţiei în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Încuviinţează proba cu interogatoriul celor doi pârâţi, sens în care pune în vedere pârâtului Ciocan Ioan-Marian să se prezinte personal la interogator şi dispune citarea pârâtei O**** I***** cu menţiunea prezenţei obligatorii la interogator.