Ş*** C******
ReclamantP***** R***
PârâtP***** L**** M*******
PârâtN**** M*******
Pârâtadmite cererea de investire cu formulă executorie.
admite acţiunea
amână pronunţarea la data de 22.12.2011
Pentru ca instanţa să procedeze la verificarea temeinică a înscrisurilor noi depuse de către reprezentantul reclamantului la acest termen de judecată,
Pentru a se cita reclamantul cu menţiunea de a depune la dosar hotărârile judecătoreşti respectiv: sentinţa civilă nr. 3956/2009 a Judecătoriei Oradea şi decizia civilă nr. 2089/2010 a Curţii de Apel Oradea pronunţate în dosarul nr. 1946/271/2008, cu menţiunea că au rămas definitive şi irevocabile, precum şi CF 576 NDF Sîntandrei din care s-a desprins numărul topografic.
Amână pronunţarea pentru data de 03.11.2011.
Având în vedere cererea de amânare formulată de către părţi, Pentru ca reclamantul să depună la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 139 lei şi 3 lei timbru judiciar, sub sancţiunea anulării cererii ca insuficient timbrată, să depună de asemenea la dosar hotărârile judecătoreşti respectiv: sentinţa civilă nr. 3956/2009 a Judecătoriei Oradea şi decizia civilă nr. 2089/2010 a Curţii de Apel Oradea pronunţate în dosarul nr. 1946/271/2008, cu menţiunea că au rămas definitive şi irevocabile, precum şi CF 576 NDF Sîntandrei din care s-a desprins numărul topografic,
În vederea rezolvării litigiului pe cale amiabilă