R****** N******
Intimat ReclamantS********* N******** D* T******** F******* D* C******* - R******** D* T******** F******* D* C******* M*******
Recurent PârâtAdmite acţiunea, ca fondată.
la data de 31.01.2012.
la data de 25.01.2012, pentru ca pârâta să se conformeze dispoziţiilor instanţei de la termenul trecut, în sensul de a depune dovezi cu privire la programul de restructurare şi reorganizare a compartimentului în care a lucrat reclamantul; cu privire la dificultăţile economice ale societăţii şi , de asemenea, să facă precizări cu privire la susţinerea reclamantului, referitoare la faptul că ulterior concedierii sale s-au făcut avansări/promovări în funcţia de şef tren.
la data de 11.01.2012, orele 11,00, pentru ca pârâta să facă dovezi cu privire la reorganizarea compartimentului în care a lucrat reclamantul.
pentru a se administra probele încuviinţate părţilor
pentru ca pârâta să înainteze la dosar organigrama societăţii anterior şi ulterior emiterii deciziei de concediere, precum şi toată documentaţia ce a stat la baza emiterii deciziei contestate de reclamant.