B****** D******
InculpatB****** I**
InculpatD***** N****** F****
Parte vătămatăS******* S** I*** C** N** S******
Parte civilăS******* C***** D* U****** S** S******* I***
Parte civilăI. În temeiul art. 182 alin. 1 şi alin. 2 Cod penal, condamnă pe inculpatul B****** D******, la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală. În temeiul art.71 Cod penal, interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit. a teza a II a şi lit. b Cod penal pe durata executării pedepsei principale. În temeiul art. 861 alin.1 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată sub supraveghere a pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare pe o perioadă de 5 ani reprezentând termen de încercare stabilit potrivit art. 862 Cod penal. Încredinţează Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Suceava supravegherea inculpatului B****** D******. În temeiul art. 863 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de încercare inculpatul B****** D****** are obligaţia de a se supune următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Suceava; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. În temeiul art. 863 alin. 3 Cod penal, pe durata termenului de încercare inculpatul are obligaţia de a nu se apropia de partea vătămată D***** N****** F**** şi de a nu lua legătura, direct sau indirect, aceasta. În temeiul art. 71 alin.5 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei rezultante sub supraveghere. În temeiul art. 359 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 864 Cod penal a căror nerespectare determină revocarea măsurii suspendării şi executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune. II. În temeiul art. 182 alin. 1 şi alin. 2 Cod penal, condamnă pe inculpatul BURDUJA ION (actual GRECIUC) la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală. În temeiul art.71 Cod penal, interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit. a teza a II a şi lit. b Cod penal, pe durata executării pedepsei principale. În temeiul art. 861 alin.1 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată sub supraveghere a pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare pe o perioadă de 5 ani reprezentând termen de încercare stabilit potrivit art. 862 Cod penal. Încredinţează Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Suceava supravegherea inculpatului BURDUJA ION (actual GRECIUC). În temeiul art. 863 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de încercare inculpatul BURDUJA ION (actual GRECIUC) are obligaţia de a se supune următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Suceava; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. În temeiul art. 863 alin. 3 Cod penal, pe durata termenului de încercare inculpatul are obligaţia de a nu se apropia de partea vătămată D***** N****** F**** şi de a nu lua legătura, direct sau indirect, aceasta. În temeiul art. 71 alin.5 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei rezultante sub supraveghere. În temeiul art. 359 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 864 Cod penal a căror nerespectare determină revocarea măsurii suspendării şi executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune. În temeiul art. 14 rap. la art. 346 Cod procedură penală, precum şi art. 998 şi art. 1003 Cod civil rap. la art. 313 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, admite acţiunea civilă formulată de partea civilă SPITALUL JUDEŢEAN DE URGENŢĂ „SFÂNTUL IOAN CEL NOU” SUCEAVA. Obligă pe inculpaţii B****** D****** şi BURDUJA ION (actual GRECIUC), în solidar, la plata către partea civilă a sumei de 143,01 lei reprezentând cheltuielile de spitalizare efectuate pentru partea vătămată D***** N****** F****. În temeiul art. 14 rap. la art. 346 Cod procedură penală, precum şi art. 998 şi art. 1003 Cod civil rap. la art. 313 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, admite acţiunea civilă formulată de partea civilă SPITALUL CLINIC JUDEŢEAN DE URGENŢE „SFÂNTUL SPIRIDON” IAŞI. Obligă pe inculpaţii B****** D****** şi BURDUJA ION (actual GRECIUC), în solidar, la plata către partea civilă a sumei de 6132,61 lei, cu dobânda legală de la data efectuării cheltuielilor şi până la plata efectivă a debitului, reprezentând cheltuielile de spitalizare efectuate pentru partea vătămată D***** N****** F****. În temeiul art. 14 rap. la art. 346 Cod procedură penală, precum şi art. 998 şi art. 1003 Cod Civil, admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă D***** N****** F****. Obligă inculpaţii, în solidar, la plata către partea civilă a sumei de 15.000 lei reprezentând daune materiale şi a sumei de 20.000 lei reprezentând daune morale. În temeiul art. 189 şi art. 191 alin. 1 şi alin. 2 Cod procedură penală, obligă pe inculpatul B****** D****** la plata sumei de 1.500 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei pentru faza de urmărire penală, iar suma de 1.300 lei pentru faza de judecată, din care suma de 300 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu al inculpatului, av. Rusu Gabriela, potrivit delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 2205/17.08.2011, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava. În temeiul art. 189 şi art. 191 alin. 1 şi alin. 2 Cod procedură penală, obligă pe inculpatul B****** I** (actual GRECIUC) la plata sumei de 1.500 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei pentru faza de urmărire penală, iar suma de 1.300 lei pentru faza de judecată, din care suma de 300 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu al inculpatului, av. Ureche Viorica Paraschiva, potrivit delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 2206/17.08.2011, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava. În temeiul art. 193 alin.1 şi alin. 4 rap. la art. art.191 alin.1 şi alin. 2 Cod procedură penală, obligă pe inculpatul B****** D****** la plata sumei de 500 lei către partea vătămată D***** N****** F**** reprezentând cheltuieli de judecată. În temeiul art. 193 alin.1 şi alin. 4 rap. la art. art. 191 alin.1 şi alin. 2 Cod procedură penală, obligă pe inculpatul B****** I** (actual GRECIUC) la plata sumei de 500 lei către partea vătămată D***** N****** F**** reprezentând cheltuieli de judecată. Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi părţile prezente şi de la comunicare pentru părţile lipsă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21.12.2012.
Hotarare 735/2012 din 21.12.2012Amână pronunţarea la data de 21 decembrie 2012. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17 decembrie 2012.
Amână pronunţarea la data de 17 decembrie 2012. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 3 decembrie 2012.
Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 03 decembrie 2012, ora 8:30, pentru când: - Toate părţile au termen în cunoştinţă; - Se citează martorul propus pe latură civilă de partea vătămată, respectiv Urâtu Genoveva; - Se revine cu citarea martorilor Darie Samoil şi Greciuc Dina, cu mandate de aducere, cu menţiunea de însoţire efectivă. - Se comunică un exemplar al încheierii de şedinţă persoanei sancţionate; - Se emit adresele către I.P.J. Suceava; Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 octombrie 2012.
Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 29 octombrie 2012, ora 8:30, pentru când: - Toate părţile au termen în cunoştinţă; - Se citează martorii: Greciuc Dina, Darie Samoil şi Răscol Luminiţa, cu mandate de aducere. - se comunică un exemplar al încheierii de şedinţă persoanei sancţionate Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10.09.2012.
Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 10.09.2012, ora 8:30, pentru când: - Toate părţile au termen în cunoştinţă; - Se citează martorii: Greciuc Dina, Darie Samoil şi Burduja Adrian, cu mandate de aducere Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18.06.2012.
Amână judecata cauzei la data de 18.06.2012, ora 8:30, pentru când: - Toate părţile au termen în cunoştinţă; - Se citează martorii: Greciuc Dina, Darie Samoil şi Răscol Gheorghe, cu mandate de aducere Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14.05.2012.
Amână judecata cauzei la data de 14.05.2012, ora 8:30, pentru când: - Toate părţile au termen în cunoştinţă; - Se citează martorii: Greciuc Dina, Darie Samoil şi Răscol Gheorghe Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19.03.2012.
Amână judecata cauzei la data de 19.03.2012, ora 8:30, pentru când: - Toate părţile au termen în cunoştinţă; - Se citează martorii Urâtu Petru Constantin, Burduja Ramon şi Greciuc Gheorghe. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13.02.2012.
Amână judecata cauzei la data de 13.02.2012, ora 8:30, pentru când: - Toate părţile au termen în cunoştinţă; - Se va cita inculpatul B****** D******, cu mandat de aducere; - Pune în vedere inculpatului Greciuc (fost Burduja) Ion să depună la dosar copia certificatului de căsătorie, sub sancţiunea amendării. - Se vor cita martorii Harko Dorin şi Munga Ionuţ Alin. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12.12.2011.
Amână judecata cauzei la data de 12.12.2011, ora 8:30, pentru când: - Toate părţile au termen în cunoştinţă; - Se va emite adresă către Spitalul Clinic Sf. Spiridon Iaşi şi se vor comunica perioadele în care partea vătămată a fost internată în acest spital, comunicându-li-se copii de pe biletele de externare, filele 25,26,29,30 ds.u.p. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31.10.2011.
Amână judecata cauzei la data de 31.10.2011, ora 8:30 pentru când: - se vor cita inculpaţii, cu mandate de aducere; - partea vătămată primeşte termen în cunoştinţă; - părţile civile Spitalului Judeţean de Urgenţă Sf.Ioan cel Nou Suceava şi Spitalul Clinic Sf. Spiridon Iaşi primesc termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26.09.2011.