H**** B******* G*****
InculpatCondamnă pe inculpatul H.B.G., fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală prevăzută de art. 87 al. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu aplicarea art. 3201 Cod procedură penală, la pedeapsa de 1 an închisoare. În temeiul art. 81, 82 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani şi atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal. În baza art. 71 Cod penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 al. 1 lit. a teza II Cod penal şi, în baza art. 71 al. 5 Cod penal, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii. În temeiul art. 191 Cod procedură penală obligă inculpatul la cheltuieli judiciare în favoarea statului în sumă de 400 lei, din care 160 lei reprezintă costul actelor medico-legale. Cu recurs la Curtea de Apel Cluj în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 29.06.2011.
La data de 29.06.2011, ora 14:00.