C****** D* M****
InculpatC***** V* R************** Z** Ţ*****
InculpatR***** Ş* Ş****** Z***********
InculpatC******** S* A***************
InculpatA********** D* B***** -******
Inculpat1.Condamnă inculpatul Chelaru Mihai pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art.208 alin.1, 209 alin.1 lit.a,g din Codul penal cu aplicarea art.41 alin.2, art.42 şi art. 75 lit.c din Codul penal, art.320 ind.1 alin.7 din Codul de procedură penală la pedeapsa de 2 ( doi) ani închisoare. În temeiul art. 81 din Codul penal suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicate pe o durată de 4 ani ce constituie termen de încercare conform art.82 din Codul penal. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 din Codul penal privind consecinţele nerespectării termenului de încercare. În baza art.71 alin.1,2 din Codul penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a doua, lit.b din Codul penal iar în temeiul alin.5 al aceluiaşi articol suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei închisorii. 2.Condamnă inculpatul Ciauşu Robert-Cătălin pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art.208 alin.1, 209 alin.1 lit.a,g din Codul penal cu aplicarea art.41 alin.2, art.42 şi art. 75 lit.c din Codul penal, art.320 ind.1 alin.7 din Codul de procedură penală la pedeapsa de 2 ( doi) ani închisoare. În temeiul art. 81 din Codul penal suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicate pe o durată de 4 ani ce constituie termen de încercare conform art.82 din Codul penal. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 din Codul penal privind consecinţele nerespectării termenului de încercare. În baza art.71 alin.1,2 din Codul penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a doua, lit.b din Codul penal iar în temeiul alin.5 al aceluiaşi articol suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei închisorii. 3.Condamnă inculpatul minor Covalschi Alexandru Iulian pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art.208 alin.1, 209 alin.1 lit.a,g din Codul penal cu aplicarea art.41 alin.2, art.42, art.99 alin.3 şi art.109 din Codul penal, art.320 ind.1 alin.7 din Codul de procedură penală la pedeapsa de 1 (un) an închisoare. În temeiul art. 81 din Codul penal suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicate pe o durată de 2 ani ce constituie termen de încercare conform art.110 din Codul penal. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 din Codul penal privind consecinţele nerespectării termenului de încercare. În baza art.71 alin.1,2 din Codul penal aplică inculpatului, după împlinirea vârstei de 18 ani, pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a doua, lit.b din Codul penal iar în temeiul alin.5 al aceluiaşi articol suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei închisorii. 4.În temeiul art.103 din Codul penal aplică inculpatului minor Aroşculesei Bogdan Andrei pentru comiterea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art.208 alin.1, 209 alin.1 lit.a,g din Codul penal cu aplicarea art.41 alin.2, art.42, art.99 alin.2 din Codul penal, art.320 ind.1 alin.7 din Codul de procedură penală măsura educativă a libertăţii supravegheate constând în lăsarea minorului în libertate pe timp de un an sub supravegherea deosebită a mamei Poboroniuc Nadia. În conformitate cu art.103 alin.2 din Codul penal pune în vedere mamei inculpatului îndatorirea de a veghea îndeaproape asupra minorului, în scopul îndreptării lui precum şi asupra obligaţiei de a înştiinţa, de îndată, instanţa dacă acesta se sustrage de la supravegherea ce se exercită asupra lui sau are purtări rele sau a săvârşit din nou o faptă prevăzută de legea penală. Atrage atenţia celor inculpatului Aroşculesei Bogdan Andrei asupra consecinţelor comportării lor şi asupra dispoziţiilor art.103 alin.6 din Codul penal conform cărora dacă, în cursul termenului de un an se sustrage de la supraveghere sau are purtări rele, ori comite o faptă prevăzută de legea penală, instanţa revocă libertatea supravegheată şi ia faţă de el măsura internării într-un centru de reeducare sau îi aplică o pedeapsă. Constată că prin încheierea de şedinţă din 23 septembrie 2011 s-a dispus disjungerea cauzei cu privire la inculpatul Rujoiu Ştefan şi cu privire la latura civilă. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru inculpaţi şi de la comunicare pentru restul părţilor. Pronunţată în şedinţa publică din 6 octombrie 2011.
În temeiul art.320 ind.1 din Codul de procedură penală disjunge cauza în ce priveşte pe inculpatul minor Rujoiu Ştefan precum şi latura civilă a cauzei şi dispune formarea unui nou dosar cu termen de judecată la data de 19 octombrie 2011, termen pentru care vor fi citaţi inculpatul Rujoiu Ştefan, părţile responsabile civilmente Rujoiu Ştefan şi Tapovici Mirela Daniela (fostă Rujoiu), partea civilă S.N.T.F.M. „C.F.R. MARFĂ” –Sucursala Moldova şi Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Botoşani, inculpaţii Chelaru Mihai, Ciauşu Robert Cătălin, Covalschi Alexandru Iulian şi Aroşculesei Bogdan Andrei având termen în cunoştinţă. Amână pronunţarea în cauza privind pe inculpaţii Chelaru Mihai, Ciauşu Robert Cătălin, Covalschi Alexandru Iulian şi Aroşculesei Bogdan Andrei la data de 6 octombrie 2011, orele 14,00. Pronunţată în şedinţa publică din 23 septembrie 2011.
Instanţa admite cererile celor doi inculpaţi de judecare a dosarului în baza probelor administrate la urmărirea penală potrivit art.320 ind. 1 din Codul de procedură penală apreciind că sunt îndeplinite cerinţele acestui text de lege. Pentru lipsa celor trei inculpaţi Chelaru Mihai, Ciauşu Robert Cătălin şi Rujoiu Ştefan se vor emite mandate de aducere pe numele acestora. Având în vedere lipsa de procedură cu inculpatul Rujoi Ştefan şi părţile responsabile civilmente Rujoi Ştefan şi Rujoi Mirela se va face adresă către Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Populaţiei Botoşani pentru a comunica actualul domiciliu al acestora. Totodată se va proceda la citare şi prin afişare la uşa Consiliului local Botoşani conform art. 177 alin. 4 Cod procedură penală. Se va face adresă către Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Botoşani pentru întocmirea referatelor de evaluare privind pe inculpaţii Rujoiu Ştefan, Covalschi Alexandru-Iulian şi Aroşculesei Bogdan – Andrei.