O***** F*********
PetentM***** - I******* - S******** P****** A********* B***** A 1
IntimatAdmite excepţia tardivităţii, invocată de intimat prin întâmpinare. Respinge plângerea, ca fiind tardiv formulată. Cu drept de recurs. Pronunţată în şedinţa, publică, de la 28.10.2011.
Faţă de solicitarea petentei privind judecarea cauzei în condiţiile art. 242 alin.1 pct. 2 Cod proced. civ. în lipsă ia în discuţie proba cu înscrisurile de la dosar solicitată atat de petentă cât şi de intimat, şi constatând că este concludentă, pertinentă şi utilă putând duce la dezlegarea pricinii în baza dips. art. 167 cod peroc civilă o admite. Raportat la excepţia tardivităţii invocată de intimat prin întâmpinare apreciază că se impune emiterea unei adrese către intimat cu menţiunea de a depune la dosar documentele privind comunicarea procesului verbal către petent în condiţiile prev. de art. 27 din OG nr. 2/2001. Amână judecarea cauzei la 28.10.2011. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Septembrie 2011
În vederea respectării principiului contradictorialităţii şi a dreptului la apărare, dispune citarea petentei cu cel de-al doilea exemplar al întâmpinării. Amână judecarea cauzei la 23.09.2011. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 Iunie 2011.