S*** R***** E****
ReclamantG*** Ş***** F******
Pârâts.c.1840/07.10.2011 Admite acţiunea formulată de reclamanta S.R.E. în contradictoriu cu pârâtul G.Ş.F. Obligă pârâtul să calculeze şi să plătească reclamantei indemnizaţia de concediu de odihnă aferentă anului şcolar 2009-2010 în cuantum integral, fără aplicarea diminuării cu 25% prevăzută de Legea nr. 118/2010, respectiv diferenţa dintre indemnizaţia astfel calculată şi cea efectiv încasată, actualizată în raport de indicele de inflaţie la data efectivă a plăţii. Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Definitivă şi executorie. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. pronunţată în şedinţă publică azi, 07.10.2011.