T*** M****
ReclamantP****** A****** N***
PârâtAdmite cererea formulată de petentul T*** M**** cu domiciliul în Tulcea, str. Mentei, nr. 8A, jud. Tulcea. Dispune legalizarea şi învestirea cu formulă executorie a Sentinţei civile nr. 334/03.02.2012 a Judecătoriei Tulcea pronunţată în dosarul nr. 6447/327/2011. Fără nici o cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 21.09.2012.
Ia act şi consfinţeşte învoiala părţilor cu următorul conţinut: „ACORD DE MEDIERE încheiat la data de 25.01.2012 în baza Contractului de Mediere nr. 10 din 18.01.2012 Noi, T*** M****, domiciliat în Tulcea, str. Mentei, nr. 8A, judeţul Tulcea, ….., POHARIU ADRIANA - NINA, domiciliată în Tulcea, str. Marasesti, nr. 11, bl. 37, sc. B, ap .2, judeţul. Tulcea, …… aflaţi in litigiu la Judecătoria Tulcea în dosar nr. 6447/327/2011 având ca obiect pretenţii băneşti, în conformitate cu prevederile Legii nr. 192/2006, modificata şi completată prin Legea nr. 307/2009, am consimţit la încheierea prezentului acord, liber exprimat şi neafectat de nici un viciu de consimţământ, fiind întru-totul de acord cu cele convenite după cum urmează: Eu, POHARIU ADRIANA - NINA recunosc datoria bănească în valoare de 6000 (sase mii) lei fata de T*** M****, datorie ce provine dintr-un împrumut dobândit în anul 2010 şi nerestituit în nici un mod până azi, 25.01.2012. Eu, POHARIU ADRIANA - NINA, mă oblig să restitui datoria băneasca de 6000 (sase mii) lei astfel: până la data de 31.07.2012 voi depune în contul indicat de T*** M**** suma de 6000 (sase mii) lei. Eu, T*** M****, sunt de acord cu restituirea sumei de 6000 (sase mii) lei, pe care mi-o datorează în totalitate POHARIU ADRIANA - NINA, până la data de 31.07.2012. Sunt de acord ca suma datorată să fie plătită prin virament bancar în Contul bancar …… deschis la Banca ……. Sucursala Tulcea, pe numele meu. Noi, părţile, convenim ca în cazul în care POHARIU ADRIANA - NINA nu respectă termenul şi condiţiile de plata mai sus prevăzute, prezentul acord să fie pus în executare silită de către T*** M****, conform legislaţiei in vigoare. Eu, T*** M****, consimt a-mi recupera cheltuielile de judecată făcute până azi, 25.01.2012 în temeiul Legii nr. 192/2006, modificată şi completată prin Legea nr. 307/2009, în urma prezentării acordului de mediere Judecătoriei Tulcea. Noi, părţile, ne obligam să ne prezentăm la Judecătoria Tulcea în vederea obţinerii unei hotărâri judecătoreşti conform prezentului acord. Prezentul acord are valoarea unui înscris sub semnătură privată şi nu conţine clauze care să aducă atingere legii şi ordinii publice şi poate fi supus încuviinţării instanţei de judecată. Încheiat azi, 25.01.2012 la Biroul de mediator Pisică Tudor Leonard, în două exemplare originale, câte unul pentru fiecare parte.” Dispune restituirea taxei de timbru în sumă totală de 471 lei. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 03 februarie 2012.
amână pronunţarea cauzei la data de 03.02.2012
Amână cauza pentru lipsa de aparare