Dosar 6478/314/2011 din 28.06.2011

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 6478/314/2011
Data dosar:
28.06.2011
Instanta:
Judecătoria Suceava
Departament:
.
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 03.08.2011 la ora 8:30

    Complet: C. Penal vacanta
  • Soluţionare

    În temeiul art.208 alin.1 şi alin.4 – art.209 alin.1 lit. e şi g Cod penal, cu aplicarea art.3201 alin.7 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul PARASCA ILIE - BOGDAN, în prezent aflat în Penitenciarul Botoşani, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt de folosinţă în formă calificată. În temeiul art.71 Cod Penal, interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza II şi lit.b Cod Penal, pe durata executării pedepsei principale. În temeiul art.86 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002, cu aplicarea art.3201 alin.7 Cod procedură penală condamnă pe inculpatul PARASCA ILIE – BOGDAN la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere. În temeiul art.71 Cod Penal, interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza II şi lit.b Cod Penal, pe durata executării pedepsei principale. În temeiul art.89 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002, cu aplicarea art.3201 alin.7 Cod procedură penală condamnă pe inculpatul PARASCA ILIE – BOGDAN la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de părăsire a locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie. În temeiul art.71 Cod Penal, interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza II şi lit.b Cod Penal, pe durata executării pedepsei principale. În temeiul art.33 lit.a rap. la art.34 alin.1 lit.b Cod penal, constată că cele trei infracţiuni sunt concurente, contopeşte cele trei pedepse stabilite de 2 ani închisoare, 8 luni închisoare şi 1 an şi 4 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare. În temeiul art.71 Cod Penal., interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II a şi lit.b Cod Penal. pe durata executării pedepsei principale. Constată că inculpatul PARASCA ILIE – BOGDAN a fost reţinut şi arestat preventiv în prezenta cauză de la data de 05.06.2011 la data de 03.08.2011, inclusiv. În temeiul art.350 Cod procedură penală, revocă măsura arestării preventive a inculpatului. În temeiul art.861Cod procedură penală, dispune suspendarea condiţionată sub supraveghere a pedepsei rezultante de 2 ani închisoare pe o perioadă de 5 ani reprezentând termen de încercare stabilit potrivit art.862 Cod Penal. Încredinţează Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Suceava supravegherea inculpatului PARASCA ILIE – BOGDAN. În temeiul art.863 alin.1 Cod penal, pe durata termenului de încercare inculpatul PARASCA ILIE – BOGDAN are obligaţia de a se supune următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Suceava; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. În temeiul art.359 Cod Procedură Penală, atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art.864 Cod Penal a căror nerespectare determină revocarea măsurii suspendării şi executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune. În temeiul art.71 alin.5 Cod Penal, dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei rezultante sub supraveghere. În temeiul art.14 rap. la art.346 Cod Procedură Penală, respinge ca neîntemeiată acţiunea civilă a părţii civile A**** D******. În temeiul art.14 rap. la art.346 Cod Procedură Penală, respinge ca inadmisibilă acţiunea civilă a părţii civile VORONCA BOGDAN ADRIAN. În temeiul art.191 alin.1 Cod Procedură Penală, obligă inculpatul la plata sumei de 700 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 500 lei pentru faza de urmărire penală (din care suma de 400 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu av.Mărginean Florin, potrivit delegaţie pentru asistenţă judiciară obligatorie nr.1695/05.06.2011, se avansează din fondul Ministerului Public în contul Baroului Suceava, iar suma de 200 lei pentru faza de judecată. Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru inculpat şi părţile civile. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 03.08.2011.

  • Sedinta din data de 30.06.2011 la ora 8:30

    Complet: C2 Old
  • Amână cauza

    În temeiul art.3001 alin.1 raportat la art.160 Cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată prin Încheierea nr.27/05.06.2011, pronunţată de Judecătoria Suceava în dosarul nr.5586/314/2011, faţă de inculpatul PARASCA ILIE - BOGDAN, în prezent aflat în arestul I.P.J. Suceava, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat, prev. de art.208 alin.1 şi alin.4 – art.209 alin.1lit.e şi g Cod penal, conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, prev. de art.86 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002 şi părăsirea locului accidentului, prev. de art.89 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002, cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal. În temeiul art.3001 alin.3 Cod procedură penală, menţine măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul PARASCA ILIE – BOGDAN. Respinge ca neîntemeiate cererea de revocare a măsurii arestării preventive, precum şi cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara formulate de inculpatul PARASCA ILIE – BOGDAN. În temeiul art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. În temeiul art.3001 alin.3 raportat la art.159 alin.11 Cod procedură penală, măsurile dispuse se comunică administraţiei locului de deţinere care este obligată să le aducă la cunoştinţa inculpatului. Cu drept de recurs în termen de 24 ore de la comunicare pentru inculpat şi de la pronunţare pentru procuror. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30.06.2011, ora 13:35.

Flux dosar


Actualizare GRPD