B**** S**************
InculpatG***** M****
Parte vătămatăÎNCHEIERE CAMERA CONSILIU 18.01.2012 În baza art. 195, raportat la art. 196 Cod procedură penală, dispune din oficiu îndreptarea erorii materiale strecurate în considerentele şi dispozitivul sentinţei penale nr. 20/10.01.2012 pronunţată în dosarul nr. 6489/327/2011. Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18.01.2012. Preşedinte,
HOT. 10.01.2012 În baza art. 334 Cod procedură penală, respinge ca nefondată cererea de schimbare a încadrării juridice invocată din oficiu la 9.11.2011, în sensul reţinerii stării de recidivă postcondamnatorie la comiterea infracţiunii. În baza art. 208 alin. 1 – art. 209 alin. 1 lit. g), i) Cod penal, condamnă pe inculpatul B**** S**************, la pedeapsa de 3 ani închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt în formă calificată (fapta din 7.12.2010). În baza art. 71 Cod penal interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a doua şi lit. b, pe durata executării pedepsei. Constată că infracţiunea pentru care inculpatului i-a fost aplicată pedeapsa de mai sus este concurentă cu infracţiunile de furt calificat şi distrugere, prevăzute de art. 208 alin. 1 – art. 209 alin. 1 lit. g şi i Cod penal, cu aplicarea art. 74 lit. a Cod penal, art. 76 lit. d Cod penal şi art. 217 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art. 74 lit. a Cod penal, art. 76 lit. e Cod penal, pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 723/20.05.2011 pronunţată de Judecătoria Tulcea, definitivă la 7.06.2011 prin nerecurare. În baza art. 85 alin. 1 Cod penal, anulează suspendarea condiţionată a executării pedepsei, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 723/20.05.2011 pronunţată de Judecătoria Tulcea, definitivă la 7.06.2011 prin nerecurare. În baza art. 449 alin. 1 şi 3 Cod procedură penală, raportat la art. 36 alin. 1 Cod penal, descontopeşte pedeapsa rezultantă de 1 an şi 6 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 723/20.05.2011 pronunţată de Judecătoria Tulcea, definitivă la 7.06.2011 prin nerecurare, în pedepesele componente, de 1 an şi 6 luni închisoare şi 500 lei amendă penală, pe care le contopeşte cu pedeapsa de 3 ani închisoare stabilită prin prezenta hotărâre, aplicând inculpatului pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare. În baza art. 71 Cod penal interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a doua şi lit. b, pe durata executării pedepsei. În baza art. 865 alin. 2 Cod penal, raportat la art. 861 alin. 2 Cod penal, suspendă sub supraveghere executarea pedepsei rezultante de 3 ani închisoare, pe un termen de încercare de 5 ani, stabilit potrivit art. 862 Cod penal, după trecerea căruia condamnatul va fi reabilitat de drept, în baza art. 866 Cod penal, dacă nu a săvârşit o nouă infracţiune şi nu s-a pronunţat revocarea suspendării executării pedepsei. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal, suspendă şi executarea pedepsei accesorii stabilită în în baza art. 71 Cod penal. În baza art. 863 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de încercare condamnatul este obligat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor (probaţiune) Tulcea, la datele fixate de această instituţie. b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea. c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă. d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă. În baza art. 863 alin. 3 lit. a) Cod penal, impune condamnatului să desfăşoare o activitate pe durata termenului de încercare, or să urmeze cursuri de învăţământ şi calificare, sau cursuri de consiliere în cadrul Serviciului de probaţiune Tulcea. În baza art. 359 Cod procedură penală, raportat la art. 864 Cod penal, atrage atenţia condamnatului că dacă nu îndeplineşte, cu rea-credinţă, măsurile stabilite mai sus, se va revoca suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, dispunându-se executarea efectivă a pedepsei rezultante. În baza art. 118 alin. 1 lit. e) Cod penal, dispune confiscarea sumei de 50 lei de la inculpat. În baza art. 998-999 Cod civil, raportat la art. 14 Cod procedură penală, ia act că partea vărămată G***** M**** nu s-a constituit parte civilă. În baza art. 191 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 350 lei, din care suma de 100 lei este aferentă urmăririi penale. Dispune virarea sumei de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu avocat Niculache Ovidiu, din fondurile MJ către Baroul Tulcea, în baza delegaţiei pentru asistenţă juridică obligatorie nr. 43/9.01.2012. Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare pentru inculpat şi partea vătămată şi de la pronunţare pentru Ministerul Public. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10.01.2012. Preşedinte,
Amână pronunţarea la 10.01.2012
Amână cauza pentru audierea martorilor.