S* O** P***** S*
ReclamantM***** G***** M****
PârâtAdmite excepţia necompetenţei materiale a instanţei invocată din oficiu. Declină competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piteşti. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 11.05.2012, la Tribunalul Argeş, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.
Pentru nelegala constituire a completului de judecată, având în vedere lipsa asistentului judiciar din partea sindicatului, amână judecarea cauzei la 11 mai 2012. Părţile au cunoştinţă de termen potrivit dispoziţiilor art.153 ind. 1 alin.1Cod procedură civilă. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 30 martie 2012, la Tribunalul Argeş, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Social
Pentru nelegala constituire a completului de judecată, având în vedere lipsa asistentului judiciar din partea sindicatului, amână judecarea cauzei la 30 martie 2012. Încuviinţează cererea pârâtului de îndreptare a erorii materiale din conceptă, în sensul că numele său corect este Miţaru George Mihai. Pune în vedere reclamantei, prin adresă, să depună la dosarul cauzei, până la următorul termen de judecată, titlul executoriu în ceea ce priveşte pârâtul şi să precizeze temeiul de drept al acţiunii. Se comunică reclamantei, prin adresă, întâmpinarea depusă de pârât la dosarul cauzei. Se citează pârâtul, reclamanta având cunoştinţă de termen, potrivit dispoziţiilor art.153 ind. 1 alin.1,Cod procedură civilă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 02.03. 2012, la Tribunalul Argeş, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale