O**** G******
PetentI************ D* P****** A* J*** A**** B***** R***** P******
IntimatRespinge plângerea contravenţională, ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică de la 09.09.2011.
Amână pronunţarea pentru data de 09.09.2011. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 02.09.2011.
În temeiul art. 167 C. pr. civ., încuviinţează pentru ambele părţi proba cu înscrisurile existente la dosar, apreciind ca fiind utile, pertinente şi concludente soluţionării cauzei. Emite o adresă către Institutul Naţional de Metrologie cu menţiunea de a preciza care este în concret marja de eroare înregistrată pentru aparatul radar seria PYTHON II nr. 673000013 pentru care s-a emis buletinul de verificare metrologică nr. 0101675 din data de 03.09.2010 (eventual la o viteză de 104-107 km/h), folosit în staţionare, la care se va anexa o copie de pe buletinul de verificare metrologică menţionat mai sus. De asemenea, se emite o adresă către Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Argeş cu menţiunea de a depune la dosar extrasul din registrul abateri cu numele operatorului care a prelucrat datele. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 02.09.2011, C20 civil, sala 2, ora 14:00. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 01 Iulie 2011.