C******** P*******
Recurent InculpatAdmite recursul declarat de inculpatul C******** P*******, fiul lui Giuseppe şi Assunta, născut la data de 12.07.1946, împotriva încheierii din data de 05 mai 2011, pronunţată de Tribunalul Argeş, în dosarul nr.3144/109/2010. Casează în parte încheierea atacată. Rejudecând, înlătură atât dispoziţia menţinerii arestării preventive a inculpatului, cât şi pe cea privind respingerea cererilor de revocare şi de înlocuire a acestei măsuri. În baza art.139 Cod procedură penală înlocuieşte măsura arestării preventive a inculpatului cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu prevăzută de art.145 Cod procedură penală. Pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea impune inculpatului obligaţiile prev. de art.145 alin.1/1 lit.a – d Cod procedură penală., respectiv: - să se prezinte la organul de urmărire penală sau după caz, la instanţa de judecată ori de câte ori este chemt; - să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea de organul judiciar care a dispus măsura, respectiv poliţia de domiciliu, conform programului de supraveghere întocmit de acesta; - să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea organului judiciar care a dispus măsura; - să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme. Impune inculpatului şi obligaţiile prev. de art.145 al.1/2 lit.c şi f Cod procedură penală, respectiv: - să nu se apropie de persoanele împreună cu care a comis faptele, martori, experţi şi să nu comunice cu acestea direct sau indirect; - să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia a săvârşit faptele. Atrage atenţia inculpatului asupra disp. art.145 al.3 Cod procedură penală, respectiv ca în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, se va lua faţă de acesta măsura arestării preventive. Copia prezentei hotărâri se va comunica inculpatului şi instituţiilor prev. de art.145 al.2/1 Cod procedură penală. Dispune punerea de îndată a inculpatului C******** P******* de sub puterea mandatului de arestare nr.2375/109/2010 din 17.06.2010, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză. Menţine în rest dispoziţiile încheierii atacate. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 mai 2011, la Curtea de Apel Piteşti Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.