Dosar 6585/260/2011 din 16.08.2011

Infracţiuni la regimul silvic (Legea nr.46/2008)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 6585/260/2011
Data dosar:
16.08.2011
Instanta:
Judecătoria Moinești
Departament:
.
Obiect:
Infracţiuni la regimul silvic (Legea nr.46/2008)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 28.02.2012 la ora 08:00

    Complet: Complet nr.42
  • Condamnare

    În temeiul art. 108 alin 1 lit c, alin 2 lit a din Legea 46/2008, cu aplicarea art. 37 lit a C.pen şi aplicarea art. 74 lit c C.pen raportat la art. 76 lit d C.pen condamnă pe inculpatul C****** V*******, la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tăiere ilegală de arbori. În temeiul art. 83 C.pen, revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare la care a fost condamnat inculpatul prin sentinţa penală nr. 143 din 6.03.2008 a Judecătoriei Moineşti, definitivă prin decizia penală nr. 277/A/3.06.2008 pronunţată de Tribunalul Bacău şi dispune executarea în întregime a acestei pedepse, pe care o cumulează cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin prezenta hotărâre, astfel că inculpatul va executa pedeapsa de 3 ani închisoare. În temeiul art.71 C.pen. interzice inculpatului drepturile prevăzute art. 64 alin. 1 lit. a teza a II a şi b C.pen. pe întreaga durată a executării pedepsei, începând din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la terminarea executării pedepsei. Ia act că partea vătămată Direcţia Silvică Bacău-Ocolul Silvic Moineşti nu s-a constituit parte civilă. Admite acţiunea civilă exercitată de părţile vătămate G******* A*****, G******* V*****, G******* M***** şi Coşa Iuliana şi conform art. 14 Cod proc. pen. rap. la art. 346 Cod proc. pen. coroborat cu art. 998 Cod civil, obligă inculpatul la plata către părţile civile a sumei de 1886 lei cu titlu de daune materiale. În temeiul art. 191 alin 1 C.pr.pen, obligă inculpatul la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Ia act că inculpatul a avut apărător ales. Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru Ministerul Public şi de la comunicare pentru inculpat, părţile civile şi partea vătămată.

  • Sedinta din data de 31.01.2012 la ora 08:00

    Complet: Complet nr.42
  • Amână cauza

    Încuviinţează cererea apărătorului inculpatului pentru studiul raportului de expertiză silvic – Expert Dobâca Radu. Amână judecarea cauzei la data de 28 februarie 2012, ora 8,00 pentru când inculpatul are termen în cunoştinţă. Citează partea vătămată, fără a pierde termenul în cunoştinţă, şi părţile civile cu câte un exemplar de pe raportul de expertiză pentru luarea la cunoştinţă. Dispune plata către dl. expert Dobâca Radu a onorariului de expert în cuantum de 1.000 lei, achitat prin chitanţa CEC nr.4265875/1 din 28.11.2011 emisă de CEC BANK – Agenţia Moineşti şi înştiinţează în acest sens expertul şi Biroul Local pentru expertize tehnice şi contabile de pe lângă Tribunalul Bacău. Pronunţată în şedinţa publică de la 31 ianuarie 2012

  • Sedinta din data de 29.11.2011 la ora 08:00

    Complet: Complet nr.42
  • Amână cauza

    Emite adresă către Biroul Local de Expertize judiciare de pe lângă Tribunalul Bacău pentru a se înştiinţa că s-a depus onorariul stabilit; De asemenea emite adresă către dl. expert Bobaca Radu prin care se aduce la cunoştinţă că poate consulta actele şi lucrările dosarului iar pe lângă constatările pe care le va efectua în teren, va încunoştinţa părţile respectiv: părţile civile, inculpatul şi partea vătămată despre data şi locul măsurătorilor în teren avându-se în vedere şi următoarele obiective: determinarea valorii masei lemnoase exploatată de inculpat de pe terenul părţilor civile rezultată din tăierea celor şase arbori esenţă răşinoase, conform actelor normative în vigoare şi de asemenea dacă arborii au fost tăiaţi de pe terenul care se află în administrarea Ocolului Silvic Dărmăneşti sau Moineşti. Acordă termen de judecată la data de 31 ianuarie 2012, orele 8,00 pentru când: inculpatul şi partea vătămată au termen în cunoştinţă. Citează părţile civile la adresele indicate

  • Sedinta din data de 01.11.2011 la ora 08:00

    Complet: Complet nr.42
  • Amână cauza

    pentru administrarea probei cu expertiză silvică solicitată de inculpat, dupoă achitarea onorariului provizoriu în cuantum de 1000 lei urmând a se emite adresă către expert Dobâcă Radu în vederea efectuării lucrării de specialitate şi pentru citarea din oficiu a părţilor civile cu menţiunea de a se depune la dosar dovada proprietăţii pe terenul de pe care au fost tăiaţi arborii acordă termen la 29.11.2011

  • Sedinta din data de 04.10.2011 la ora 08:00

    Complet: Complet nr.42
  • Amână cauza

    pentru a se emite mandate de aducerepe numele inculpatului şi martorilor dinlucrări, precum şi pentru a se emite adresă către Compartimentul Executări Pernale în vederea comunicării sentinţei penale nr.146/6.03.2008 a Judecătoriei Moineşti pronunţată în dosarul nr.4042/260/2007 şi a extrasului deciziei penale pronunţată de Tribunalul Bacău

  • Sedinta din data de 06.09.2011 la ora 08:00

    Complet: Complet nr.42
  • Amână cauza

    faţă de cererea inculpatului pentru angajare apărător ales. Pronunţată în şedinţa publică de la 06.09.2011.

Flux dosar


Actualizare GRPD