M*** O******
Intimat ReclamantV********* C********
Intimat ReclamantP******* -** C******* D* P********* A* C******* L***** D* F*** F****** M********** P*** P***** S***** N******
Recurent PârâtC****** L***** D* F*** F****** M*********
Recurent PârâtM*** O******
ReclamantAdmite, în parte acţiunea, precizată şi însuşită. Obligă pe pârâta C.L.F.F. Mărăcineni să pună în posesie efectiv pe reclamanţi pe suprafaţa de 1,24 ha teren de categorie arabil, extravilan, pe un amplasament echivalent aflat la dispoziţia acesteia, de aceeaşi întindere, categorie de folosinţă, sau cu acordul reclamanţilor să îi treacă pe ANEXA 23, privind acordarea de despăgubiri echivalente suprafeţei menţionate. Respinge în rest acţiunea, privind acordarea de daune cominatorii. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare la Tribunalul Argeş. Pronunţată în şedinţă publică, azi 06 06 2011
Amână pronunţarea la data de 06 06 2011, pentru complexitate. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 05 2011
Amână pronunţarea la data de 30 05 2011. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 05 2011
Admite cererea. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 21 02 2010
Admite în parte cererea formulată de reclamantele MO, VC în contradictoriu cu paraţii P******* -** C******* D* P********* A* C******* L***** D* F*** F****** M********** P*** P***** S***** N****** cu sediul în com. Maracineni, jud. Argeş, C****** L***** D* F*** F****** M********* cu sediul în com. Maracineni, jud. Argeş. Obligă pârâtele să procedeze la punerea în posesie a petentelor pe suprafaţa de teren de 1,24 ha pe vechiul amplasament şi, în caz de imposibilitate, pe un amplasament echivalent cu amplasamentul petentelor. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Martie 2010
Termen acordat la cererea apărătorului reclamantelor, pentru depunere raport expertiză efectuat în cauza ce formează obiectul dosarului nr. 2028.
Termen acordat pentru ca părţile să stingă litigiul pe cale amiabilă.
Termen acordat pentru ca pârâţii să ia cunoştinţă de cererea de chemare în judecată, comunicată la acest termen, în şedinţă publică.
Termen acordat în semn de protest, potrivit hotărârii adunării generale a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Piteşti, din data de 01.09.2009.
Termen acordat pentru lipsa de procedură cu părţile.