F******* P******
Recurent ReclamantF******* A*****
Recurent ReclamantT**** M******
Recurent ReclamantF******* V***** - D******
Recurent ReclamantC*** J******** D* P***** C********
Intimat PârâtRespinge cererea de îndreptare a erorii materiale formulate de reclamantul Falcescu Victor. În baza art.281 c.pr.civ. dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în sentinţa civilă nr.6045/21.11.2011 a Tribunalului Constanţa pronunţată în dosarul civil nr.6605/118/2011 în sensul că se trece în mod corect numărul sentinţei civile ca fiind 6045 în loc de 6605, iar în paragraful al X-lea din pagina a 3-a, în paragraful al II-lea din pagina a 5-a, în paragraful al III-lea din pagina a 6-a în loc de 20 de ani se va trece 25 de ani. Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Admite cererea. Obligă pârâta să emită reclamantei o nouă decizie de recalculare a pensiei pentru limită de vârstă, conform dispoziţiilor OUG nr.4/2005, în care, la stabilirea punctajului mediu anual , să se aibă în vedere un stagiu complet de cotizare de 25 de ani. Obligă pârâta să plătească reclamantei diferenţa de drepturi de pensie dintre pensia cuvenită şi cea încasată începând cu data de 20.04.2008, actualizată cu rata inflaţiei, în considerarea deciziei de recalculare. În temeiul art.274 alin.3 Cod procedură civilă va obliga pârâta la plata către reclamant a sumei de 300 lei, reprezentând cheltuieli de judecată – onorariu avocat. Executorie. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
pt. ca pârâta să depună înscrisuri
În baza art.151 cpc repune cauza pe rol pentru suplimentarea probatoriului. Fixează termen la data de 07.11.2011 pentru când se citează părţile, pârâta cu menţiunea să depună decizia de recalculare nr.108149/16.02.2008 şi documentaţia aferentă acesteia, inclusiv adeverinţa nr.TP 1/191/15.01.2008. Cu recurs pe durata suspendării.
pentru ca pârâta să precizeze modalitatea de soluţionare a cererii