B****** D****
PetentI**** Z*****
IntimatÎndreptare materială admisă.
Incheiere indreptare eroare materiala din 05.06.2012În baza art. 2781 al. 8 lit. b C.p.p., admite plângerea formulată de petentul B.D, împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale din 25.07.2011 dată de Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş în dosar nr. 754/P/2006, şi a rezoluţiei de respingere a plângerii din dosar nr.635/II/2/2011 din data de 31.08.2011 a prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş. Desfiinţează rezoluţiile atacate şi trimite cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 51 din Legea nr. 129/1992 şi art. 5 din Legea nr. 11/1991, faţă de numitul I.Z şi A.N.. În baza art. 192 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs, rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 12.12.2011.
Hotarare 504/2011 din 12.12.2011Amână judecarea cauzei la data de 12 decembrie 2011, termen dat în cunoştinţa petentului(acesta a semnat pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare pentru termenul de astăzi), pentru când se va cita intimatul făptuitor, în vederea îndeplinirii procedurii de citare cu acesta. Pronunţată în şedinţa publică din 16 Noiembrie 2011.