G******** E****
Recurent ReclamantC****** C******* D* A******* A L**** N********* Z******
Intimat PârâtS* A************** S* H***** - P*** L********* J******* V**** C********* S*** - R** V*****
Intimat PârâtC****** J******** P***** S********* D******** D* P********** A***** T********** V*****
Intimat PârâtRespinge acţiunea civilă formulată de reclamanta G******** E**** în contradictoriu cu pârâţii Comisia Locală de fond funciar Zătreni şi Comisia Judeţeană de fond funciar Vîlcea.
Amână pronunţarea la data de 10 mai 2012, ora 13, pentru a da posibilitate părţilor să depună concluzii scrise.
Acordă termen pentru a se ataşa dosarul nr. 889/185/2007.
În baza art. 242 pct. 2 cod procedură civilă suspendă judecarea cauzei.
Se emite adresă către Tribunalul Vîlcea,să înainteze dosarul nr. 889/185/2007, în cazul în care acesta a fost soluţionat.
Acordă termen pentru ca apărătorul reclamantei să precizeze numărul dosarului în care părţile s-au mai judecat.
Acordă termen pentru a se reveni cu adresă la Comisia judeţeană de aplicare a legii fondului funciar Vîlcea şi la Comisia locală de aplicare a legi fondului funciar Zătreni, pentru a ne comunica relaţiile solicitate.
Se fac adrese către Comisia de aplicare a Lg.18/1991 Zătreni şi Comisia judeţene Vîlcea, pentru a ne înainta documentaţia care a stat la baza emiterii celor două hotărâri.
Acordă termen având în vedere cererea formulată de apărătorul reclamantei.
Pentru a se comunica pârâţilor câte un exemplar al cererii de precizare.
pentru lipsa părţilor
pentru a se lua cunoştinţă de întâmpinare