F***** G******
Recurent InculpatÎn baza art.86 alin. 1 din OUG nr.195/2002 R cu aplic. art. 37 alin.1 lit.a C.p. şi art. 320 indice 1 alin.7 C.p., condamnă pe inculpatul F***** G******, la 8 luni închisoare. În baza art.85 C.p., anulează suspendarea executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 321 alin.1 C.p., prin sentinţa penală nr. 47/26.02.2009 pronunţată de Judecătoria Urziceni, definitivă prin decizia penală nr. 1508/26.10.2009 a Curţii de Apel Bucureşti. Descontopeşte pedeapsa de 9 luni închisoare cu suspendare aplicată prin sentinţa penală nr. 202/29.10.2009 a Judecătoriei Urziceni, în pedepsele de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 86 alin.1 din OUG 195/2002R şi pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.86 alin. 1 din OUG nr.195/2002 R, cu aplic. art. 74 şi 76 C.p. . În baza art.33 lit.a - 34 lit. b C.p., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare. În baza art.85 alin.3 şi a art. 81-82 C.p., dispune suspendarea condiţionată a pedepsei de un an închisoare pe durata unui termen de încercare de 3 ani, calculat de la data de 26.10.2009. În baza art. 83 Cod penal revocă suspendarea executării pedepsei de 1 an închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cumulată, respectiv pedeapsa pronunţată prin prezenta sentinţă, cu pedeapsa de un an închisoare. În total, inculpatul F***** G****** execută pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare. În baza art. 71 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin.1 lit. a, teza a II-a Cod penal şi lit. b Cod penal. În baza art.191 alin.1 Cod penal obligă inculpatul la plata sumei de 440 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei, onorariu avocat oficiu Ştefănescu Daniela. Dispune avansarea sumei de 200 lei onorariu avocat oficiu Ştefănescu Daniela, din fondurile Ministerului de Justiţie către B.A. Călăraşi. Cu recurs în 10 zile de la pronunţare pentru toate părţile . Dată şi citită în şedinţa publică, azi 15.11. 2011.” Dosar nr. 6646/202/2011 Copia dispozitivului sentinţei penale pronunţată la data de 14.11.2011 „În baza art.86 alin. 1 din OUG nr.195/2002 R cu aplic. art. 37 alin.1 lit.a C.p. şi art. 320 indice 1 alin.7 C.p., condamnă pe inculpatul F***** G******, la 8 luni închisoare. În baza art.85 C.p., anulează suspendarea executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 321 alin.1 C.p., prin sentinţa penală nr. 47/26.02.2009 pronunţată de Judecătoria Urziceni, definitivă prin decizia penală nr. 1508/26.10.2009 a Curţii de Apel Bucureşti. Descontopeşte pedeapsa de 9 luni închisoare cu suspendare aplicată prin sentinţa penală nr. 202/29.10.2009 a Judecătoriei Urziceni, în pedepsele de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 86 alin.1 din OUG 195/2002R şi pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.86 alin. 1 din OUG nr.195/2002 R, cu aplic. art. 74 şi 76 C.p. . În baza art.33 lit.a - 34 lit. b C.p., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare. În baza art.85 alin.3 şi a art. 81-82 C.p., dispune suspendarea condiţionată a pedepsei de un an închisoare pe durata unui termen de încercare de 3 ani, calculat de la data de 26.10.2009. În baza art. 83 Cod penal revocă suspendarea executării pedepsei de 1 an închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cumulată, respectiv pedeapsa pronunţată prin prezenta sentinţă, cu pedeapsa de un an închisoare. În total, inculpatul F***** G****** execută pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare. În baza art. 71 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin.1 lit. a, teza a II-a Cod penal şi lit. b Cod penal. În baza art.191 alin.1 Cod penal obligă inculpatul la plata sumei de 440 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei, onorariu avocat oficiu Ştefănescu Daniela. Dispune avansarea sumei de 200 lei onorariu avocat oficiu Ştefănescu Daniela, din fondurile Ministerului de Justiţie către B.A. Călăraşi. Cu recurs în 10 zile de la pronunţare pentru toate părţile . Dată şi citită în şedinţa publică, azi 15.11. 2011.” Dosar nr. 6646/202/2011 Copia dispozitivului sentinţei penale pronunţată la data de 14.11.2011 „În baza art.86 alin. 1 din OUG nr.195/2002 R cu aplic. art. 37 alin.1 lit.a C.p. şi art. 320 indice 1 alin.7 C.p., condamnă pe inculpatul F***** G******, la 8 luni închisoare. În baza art.85 C.p., anulează suspendarea executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 321 alin.1 C.p., prin sentinţa penală nr. 47/26.02.2009 pronunţată de Judecătoria Urziceni, definitivă prin decizia penală nr. 1508/26.10.2009 a Curţii de Apel Bucureşti. Descontopeşte pedeapsa de 9 luni închisoare cu suspendare aplicată prin sentinţa penală nr. 202/29.10.2009 a Judecătoriei Urziceni, în pedepsele de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 86 alin.1 din OUG 195/2002R şi pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.86 alin. 1 din OUG nr.195/2002 R, cu aplic. art. 74 şi 76 C.p. . În baza art.33 lit.a - 34 lit. b C.p., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare. În baza art.85 alin.3 şi a art. 81-82 C.p., dispune suspendarea condiţionată a pedepsei de un an închisoare pe durata unui termen de încercare de 3 ani, calculat de la data de 26.10.2009. În baza art. 83 Cod penal revocă suspendarea executării pedepsei de 1 an închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cumulată, respectiv pedeapsa pronunţată prin prezenta sentinţă, cu pedeapsa de un an închisoare. În total, inculpatul F***** G****** execută pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare. În baza art. 71 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin.1 lit. a, teza a II-a Cod penal şi lit. b Cod penal. În baza art.191 alin.1 Cod penal obligă inculpatul la plata sumei de 440 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei, onorariu avocat oficiu Ştefănescu Daniela. Dispune avansarea sumei de 200 lei onorariu avocat oficiu Ştefănescu Daniela, din fondurile Ministerului de Justiţie către B.A. Călăraşi. Cu recurs în 10 zile de la pronunţare pentru toate părţile . Dată şi citită în şedinţa publică, azi 15.11. 2011.”
Pentru lipsa relaţiilor, acordă trmen.