Dosar 6670/314/2011 din 01.07.2011

furtul (art.208 C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 6670/314/2011
Data dosar:
01.07.2011
Instanta:
Judecătoria Suceava
Departament:
.
Obiect:
furtul (art.208 C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 07.03.2012 la ora 8:30

    Complet: C20 Old
  • Condamnare

    Condamnă inculpatul D**** C******, porecla „ Cătană”, la o pedeapsă de 1(unu) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută şi sancţionată de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit. i C.pen. cu aplicarea art.37 lit. a C.pen., art.74 alin.1 lit. c C.pen. şi a art.76 alin.1 lit. c C.pen. Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.64 lit. a, teza a doua, şi lit. b C.pen., pe durata şi în condiţiile prevăzute de art.71 C.pen. În baza art.83 C.pen. revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2(doi) ani închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr.99 din 02.03.2009 pronunţată în dosarul nr.6584/314/2008 al Judecătoriei Suceava definitivă la data de 02.06.2009, pedeapsă ce nu se contopeşte cu cea aplicată în prezenta cauză urmând ca în total inculpatul să execute 3(trei) ani închisoare. Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.64 lit. a, teza a doua, şi lit. b C.pen., pe durata şi în condiţiile prevăzute de art.71 C.pen. Ia act că partea vătămată P********** D**** I***** nu s-a constituit parte civilă în cauză, prejudiciul fiind integral recuperat. În baza art. 189, art. 191 alin 1 C.p.p. obligă inculpatul la plata sumei de 900 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 100 lei în fondul Ministerului Public cu titlu de cheltuieli judiciare din faza de urmărire penală şi suma de 200 lei reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu Tovarniţchii Nicolai, conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 2207/17.08.2011, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru părţi. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07.03.2012.

  • Sedinta din data de 22.02.2012 la ora 8:30

    Complet: C20 Old
  • Amână cauza

    amână pronunţarea cauzei la data de 07.03.2012 pronunţată în şedinţa publică, azi,22.02.2012.

  • Sedinta din data de 18.01.2012 la ora 8:30

    Complet: C20 Old
  • Amână cauza

    I N S T A N Ţ A Pentru a se cita inculpatul D**** C****** cu mandat de aducere de la domiciliul, prin afişare la uşa instanţei şi prin afişare la Consiliul Local Suceava, Pentru a se cita partea vătămată, Pentru a se cita martorii din lucrări cu mandate de aducere, D I S P U N E : Acordă termen de judecată la data de 22.02.2012, pentru când se vor cita inculpatul Dediu Cătălin cu mandat de aducere de la domiciliul, prin afişare la uşa instanţei şi prin afişare la Consiliul Local Suceava şi partea vătămată. Se va emite pentru inculpat mandat de aducere. Se vor cita martorii din lucrări Bozu Ionuţ Zobar şi Pădurariu Florin-Ioan cu mandate de aducere. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 18.01.2012.

  • Sedinta din data de 23.11.2011 la ora 8:30

    Complet: C20 Old
  • Amână cauza

    I N S T A N Ţ A Având în vedere că proba solicitată de către Reprezentanta Ministerului Public este concludentă şi pertinentă fiind necesare pentru stabilirea adevărului, instanţa va admite administrarea probatoriului testimonial solicitat urmând a dispune pentru următorul termen de judecată citarea martorilor din lucrări Bozu Ionuţ Zobar şi Pădurariu Florin-Ioan, Pentru a se cita inculpatul D**** C****** cu mandat de aducere de la domiciliul, prin afişare la uşa instanţei şi prin afişare la Consiliul Local Suceava, Pentru a se cita partea vătămată, D I S P U N E : Acordă termen de judecată la data de 18.01.2012, pentru când se vor cita inculpatul Dediu Cătălin cu mandat de aducere de la domiciliul, prin afişare la uşa instanţei şi prin afişare la Consiliul Local Suceava şi partea vătămată. Încuviinţează proba solicitată de reprezentanta Ministerului Public, respectiv de a se cita martorii din lucrări, respectiv Bozu Ionuţ Zobar şi Pădurariu Florin-Ioan. Se vor cita martorii din lucrări Bozu Ionuţ Zobar şi Pădurariu Florin-Ioan. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 23.11.2011.

  • Sedinta din data de 19.10.2011 la ora 8:30

    Complet: C20 Old
  • Amână cauza

    I N S T A N Ţ A Pentru a se cita inculpatul D**** C****** cu mandat de aducere de la domiciliul, prin afişare la uşa instanţei şi prin afişare la Consiliul Local Suceava, Pentru a se cita partea vătămată, D I S P U N E : Acordă termen de judecată la data de 23.11.2011, pentru când se vor cita inculpatul Dediu Cătălin cu mandat de aducere de la domiciliul, prin afişare la uşa instanţei şi prin afişare la Consiliul Local Suceava şi partea vătămată. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 19.10.2011.

  • Sedinta din data de 14.09.2011 la ora 8:30

    Complet: C20 Old
  • Amână cauza

    I N S T A N Ţ A Pentru a se cita inculpatul D**** C****** cu mandat de aducere, Pentru a se cita partea vătămată, D I S P U N E : Acordă termen de judecată la data de 19.10.2011, pentru când se vor cita inculpatul Dediu Cătălin cu mandat de aducere şi partea vătămată. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 14.09.2011.

Flux dosar


Actualizare GRPD