Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
Respinge recursul declarat de pârâtul Stămorean Doru Gheorghe împotriva deciziei civile nr. 475/14.12.2010, pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 6685/55/2010, în contradictoriu cu reclamanta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A., prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 18.05.2011.
Amână judecarea cauzei la data de 18 mai 2011, completul III, pentru când părţile au cunoştinţă de termenul acordat, se va lua act de cuprinsul întâmpinării formulate de reclamanta intimată, părţile vor depune la dosar dovezi cu privire la soluţionarea plângerii penale, iar pârâtul recurent va face dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 3667,05 lei şi a timbrului judiciar de 5 lei, sub sancţiunea anulării cererii ca netimbrată Pronunţată în şedinţa publică azi, 13 aprilie 2011.