R*** I*******
Intimat InculpatG******* M******
Intimat Parte vătămatăDECIZIA PENALĂ NR. 30 În temeiul art.379 pct.2 lit.a Cod procedură penală, admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău împotriva sentinţei penale nr.374/D din data de 17.12.2010, pronunţată de Tribunalul Bacău. Desfiinţează sentinţa penală apelată cu privire la cuantumul pedepsei principale aplicate inculpatei, la aplicarea dispoziţiilor art.88 Cod penal, la omisiunea confiscării bunului folosit de inculpată la săvârşirea infracţiunii şi la omisiunea dispunerii prelevării probelor biologice de la inculpată în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare, reţine cauza spre rejudecare şi în consecinţă; Majorează cuantumul pedepsei principale aplicate inculpatei de la 7 (şapte) ani închisoare, la 10 (zece) ani şi 6 (şase) luni închisoare. În baza art.88 Cod penal, deduce din pedeapsa principală aplicată intimatei-inculpate, astfel cum a fost majorată, perioada executată prin reţinere preventivă de 24 de ore, din data de 09.05.2010 şi durata executată prin arest preventiv începând cu data de 25.05.2010 la 17.12.2010. În temeiul art.118 alin.1 lit.b Cod penal dispune confiscarea unei bare metalice striate, în lungime de 48 cm şi cu un diametru de2,5 cm, bun folosit de intimata-inculpată la săvârşirea infracţiunii şi aflat la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Bacău, fiind înregistrat în registrul acestei instanţe la poziţia nr.30/02.07.2010. În temeiul art.7, cu art.4 lit.b din Legea nr.76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, dispune prelevarea probelor biologice de la inculpată, în condiţiile prevăzute de art.5 alin.1 din aceeaşi lege, în vederea introducerii profilelor genetice ale acesteia în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate. În baza art.383 alin.1/1 Cod procedură penală, cu art.350 Cod procedură penală, menţine arestarea preventivă a intimatei-inculpate. În temeiul art.383 alin.2 Cod procedură penală, deduce în continuare din pedeapsa principală aplicată intimatei-inculpate, astfel cum a fost majorată, şi a perioadei executate prin arest preventiv începând cu data pronunţării sentinţei penale apelate, respectiv de la data de 17.12.2010, la zi. Constată că intimata-inculpată a fost asistată de apărător ales la instanţa de apel. În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare.
dosar repartizat aleatoriu cu termen la 8.03.2011, A4
Admite cererile de abţinere. Trimite cauza spre o nouă repartiţie aleatorie.
În temeiul art.300/2 Cod procedură penală, cu art.160/b alin.1 şi 3 Cod procedură penală, menţine arestarea preventivă a intimatei-inculpate ROŞU IOZEFINA. Dispune comunicarea măsurii administraţiei locului de deţinere. În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului. Cu drept de recurs în termen de 24 de ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08.02.2011, orele 14,31, în prezenţa intimatei-inculpate.