Dosar 6695/109/2011 din 29.12.2011

drepturi băneşti


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 6695/109/2011
Data dosar:
29.12.2011
Instanta:
Tribunalul Argeș
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
drepturi băneşti
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 17.09.2012 la ora 8:30

    Complet: C3-LM-FOND
  • Soluţionare

    Admite în parte acţiunea. Obligă pârâta să plătească reclamantei drepturile salariale restante aferente lunilor septembrie şi octombrie 2011, mai puţin avansul lunii septembrie în sumă de 500 lei, în funcţie de perioada efectiv lucrată, din care se vor deduce contribuţiile aferente impozitului şi bugetelor de asigurări sociale (CASS, CAS, şomaj), drepturi ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. Obligă pârâta să plătească reclamantei dobânda legală calculată asupra acestor sume reprezentând drepturi salariale restante, de la data 28-12-2011 şi până la data plăţii efective. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Definitivă şi executorie de drept. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 17-09-2012.

  • Sedinta din data de 18.06.2012 la ora 8:30

    Complet: C3-LM-FOND
  • Amână cauza

    Admite cererea de amânare a cauzei formulată de apărătorul reclamantei în vederea comunicării copiei precizării la acţiune către pârâtă. Pune în vedere pârâtei, prin citaţie, să depună la dosar copiile ştatelor de plată pentru lunile septembrie – octombrie 2011, sub sancţiunea decăderii din probă. Amână judecarea cauzei la 17 septembrie 2012, despre care părţile au cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Iunie 2012, la Tribunalul Argeş – Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.

  • Sedinta din data de 07.05.2012 la ora 8:30

    Complet: C3-LM-FOND
  • Amână cauza

    Admite proba cu înscrisuri solicitată de apărătorul reclamantului şi, în cadrul acesteia, prin citaţie, pune în vedere societăţii pârâte să depună la dosar statele de plată pentru lunile septembrie – octombrie 2011. Pune în vedere reclamantei, prin apărătorul său ales, să precizeze capătul IV al cererii de chemare în judecată, respectiv având ca obiect „despăgubiri”. Amână judecarea cauzei la 18 iunie 2012, despre care părţile au cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 07 Mai 2012, la Tribunalul Argeş – Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.

Flux dosar


Actualizare GRPD