M****** S**** M*****
Recurent ReclamantB****** (***** M******* L******* E****
Intimat PârâtA******* G*******
Intimat PârâtA******* M****
Intimat PârâtAdmis ca fondat apelul declarat de către reclamantul M.S.M. împotriva sentinţei civile 2417/2011 pronunţată de Judecătoria Deva, judeţul Hunedoara pe care o anulează parţial, cu privire la capătul de cerere formulat de reclamant în contradictoriu cu pârâţii A.G. şi A.M., şi judecând în fond în aceste limite: Respinge excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată din oficiu de prima instanţă. Obligă pe pârâţii A.G. şi A.M. să plătească reclamantului M.S.M. suma de 749,50 lei, reprezentând contravaloarea contribuţiei sale de 1/4 parte la îmbunătăţirile în valoare totală de 2998 lei, realizate de părţi la imobilul situat în Vălişoara nr. 59, judeţul Hunedoara. Menţine, în rest, sentinţa atacată. Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Având nevoie de timp pentru deliberare, amânat pronunţarea la data de 16.02.2012
Pentru a da posibilitate reprezentantei apelantului să depună la dosar concluzii scrise, amânat pronunţarea la data de 09.02.2012
admis cererea de ajutor public judiciar, dispus scutirea de la plata taxei judiciare de timbru în sumă de 1056,90 lei datorată de apelant.
pentru soluţionarea cererii de acordare ajutor public judiciar
pentru calcularea şi timbrarea apelului
pentru a se comunica întâmpinarea