M******* N******
PetentI************ D* P****** A* J******** V*****
IntimatAdmite în parte plângerea contravenţională formulată de petent, împotriva procesului-verbal de contravenţie seria CC nr.7718004/25.01.2011, în contradictoriu cu intimata. Dispune înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale în cuantum de 134 lei, aplicată petentului pentru contravenţia prevăzută la art.108 alin.(1) lit. a) pct.3 din OUG nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu sancţiunea avertismentului. În temeiul prevederilor art. 7 din O.G. 2/2001, atrage atenţia petentului ca pe viitor să respecte dispoziţiile legale. Anulează sancţiunea aplicării punctelor de penalizare stabilite prin procesul-verbal de contravenţie seria CC nr.7718004/25.01.2011. Definitivă şi irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi,04.05.2011.
Amână judecarea cauzei la data de 4 mai 2011 faţă de necesitatea depunerii de către intimată la dosar a documentaţiei ce a stat la baza întocmirii procesului verbal.