D** G*****
ApelantC******* M*****
Apelant InculpatD********* A***** T*****
Martordecizia penală nr. 68/A Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Galaţi. Desfiinţează în parte sentinţa penală 692 din 16.12.2010 a Tribunalului Galaţi şi în rejudecare. Majorează de la 2 ani închisoare la 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni închisoare pedeapsa aplicată inculpatului C******* M***** pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 257 alin.1 Cod penal în ref. la art. 6 din Legea 78/2000. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate. Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul C******* M***** împotriva sentinţei penale 692 din 16.12.2010 a Tribunalului Galaţi. În baza art. 383 alin. 11 în ref. la art.350 Cod procedură penală menţine starea de arest a inculpatului. . În baza art. 383 alin. 2 Cod procedură penală deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 23.06.2010 la zi, respectiv 14.03.2011. În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală obligă pe inculpat la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat în apel. Cu recurs. Pronunţată în şedinţă publică azi 14.03.2011.
AMANA PRONUNŢAREA - 14.03.2011
În baza art.300/2 şi art. 160/b Cod procedură penală constată că măsura arestării preventive a inculpatului C******* M***** este legală şi o menţine. Termen 04.03.2011. Cu recurs în termen de 24 ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 08.02.2011.