S*** Z**** G*** 2*** S**
DebitorA************ F********* P****** C********
CreditorB****** G***
CreditorP******* C********
CreditorI**
CreditorAprobă raportul final. În temeiul art. 132 alin 2 din Legea nr. 85/2006, dispune închiderea procedurii de insolvenţă şi radierea din registrul comerţului a debitoarei. În baza art. 136 din Legea nr. 85/2006, descarcă lichidatorul judiciar Lichidări Info Consult SPRL de orice îndatorire sau responsabilitate faţă de debitor şi averea sa, faţă de procedură, creditor şi asociaţi. În temeiul art. 135 din lege, dispune notificarea sentinţei Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Argeş, Oficiului Registrului Comerţului Argeş, în vederea efectuării menţiunii de radiere şi publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă. În temeiul art. 902 pct. 16 Cod civil, dispune notificarea sentinţei OCPI Argeş, în vederea notării în cartea funciară a închiderii procedurii. Constată achitat onorariul administratorului judiciar şi cheltuielile de procedură. Executorie şi definitivă în temeiul art 12 alin 1 din Legea 85/2006. Cu recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 29.01.2020.
Hotarare 33/2020 din 29.01.2020Amână pronunţarea la data de 29.01.2020. Pronunţată în şedinţă publică azi, 22.01.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.01.2020Amână judecarea cauzei la data de 22.01.2020 în vederea soluţionării eventualelor contestaţii la raportul asupra fondurilor şi întocmirii raportului final. Se citează creditorii prin BPI în vederea discutării raportului final şi cererii de închidere a procedurii de insolvenţă, cu menţiunea că pot formula obiecţii la raportul final cu 5 zile înainte de termen. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 18.09.2019
Incheiere de sedinta din 18.09.2019Se citează părţile prin BPI, cu menţiunea discutării închiderii procedurii în temeiul art. 131 teza a II-a, având în vedere faptul că bunurile din averea debitorului sunt mai mici decât cheltuielile de procedură, sau avansare sume în vederea continuării procedurii de insolvenţă. Aduce la cunoştinţa creditoarei Euroconfort SRL referitor la solicitarea acesteia, respectiv obligarea lichidatorului judiciar să comunice procesul verbal de distribuţie a sumelor rezultate din vânzare şi stadiul de valorificare se află la dosarul cauzei, având posibilitatea de a lua cunoştinţă de la dosar, iar cu privire la împuternicirea de atragerea răspunderii patrimoniale, nu lichidatorul judiciar împuterniceşte creditorul, ci adunarea creditorilor. Amână judecarea cauzei la data de 18.09.2019 . Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 15.05.2019
Incheiere de sedinta din 15.05.2019Pune în vedere lichidatorului judiciar să precizeze de unde provine suma de 700 lei achitată către creditorul Euroconfort SRL şi în ce temei s-a făcut plata, având în vedere că nu s-a întocmit raport asupra fondurilor. Ia act că s-a depus la dosar raport de evaluare a bunurilor aflate în patrimoniul debitorului, de unde rezultă că valoarea bunurilor este de 7.277 lei cu mult mai mică decât valoarea cheltuielilor de procedură. Se citează părţile prin BPI, cu menţiunea discutării închiderii procedurii în temeiul art. 131 teza a II-a, având în vedere faptul că bunurile din averea debitorului sunt mai mici decât cheltuielile de procedură, sau avansare sume în vederea continuării procedurii de insolvenţă. Amână judecarea cauzei la data de 15.05.2019 în vederea prezentării comitetului creditorilor a raportului de evaluare, aprobării metodei de valorificare şi valorificării bunurilor. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 23.01.2019
Incheiere de sedinta din 23.01.2019Ia act că valoarea bunurilor este mai mică decât cheltuielile de procedură, motiv pentru care pune în vedere lichidatorului judiciar să continue valorificarea bunurilor, iar în situaţia în care constată că acestea sunt imposibil de valorificat să formuleze cerere de închidere a procedurii de insolvenţă, în temeiul art. 131 din L 85/2006. Va proroga discutarea cererii formulate de creditoarea Euroconfort SRL pentru următorul termen de judecată Se citează părţile prin BPI, cu menţiunea avansare sume pentru continuarea procedurii, sau închidere procedură de insolvenţă. Amână judecarea cauzei la data de 23.01.2019 Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 17.10.2018
Incheiere de sedinta din 17.10.2018Pune în vedere lichidatorului judiciar să analizeze cererea de plată depusă de DGRFP. Pune în vedere lichidatorului judiciar să precizeze valoarea bunurilor rămase de valorificat, valoarea cheltuielilor de procedură, inclusiv onorariul lichidatorului judiciar neachitat, valoarea bunurilor valorificate până la acest moment şi dacă au fost făcute distribuiri de sume către creditori. Amână judecarea cauzei la data de 17.10.2018, în vederea valorificării bunurilor debitorului. Se citează părţile prin BPI, cu menţiunea avansare sume pentru continuarea procedurii, sau închidere procedură de insolvenţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 27.06.2018
Incheiere de sedinta din 27.06.2018Amână judecarea cauzei la data de 27.06.2018, în vederea modificării strategiei de valorificare a bunurilor mobile rămase în averea debitorului. Se citează părţile prin BPI Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 04.04.2018.
Incheiere de sedinta din 04.04.2018Amână judecarea cauzei la data de 04.04.2018, în vederea valorificării bunurilor debitorului. Se citează părţile prin BPI Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 10.01.2018
Incheiere de sedinta din 10.01.2018Amână judecarea cauzei la data de 10 01 2018, în vederea valorificării bunurilor debitorului. Se citează părţile prin BPI Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 09 2017
Incheiere de sedinta din 06.09.2017Se afişează la uşa instanţei raportul asupra fondurilor obţinute din lichidare şi încasare creanţe, cu menţiunea pentru creditori că pot formula obiecţiuni în termen de 15 zile de la afişare. Amână judecarea cauzei la data de 06.09.2017, în vederea valorificării bunurilor debitorului. Se citează părţile prin BPI Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 17.05.2017
Incheiere de sedinta din 17.05.2017Pune în vedere lichidatorului judiciar să precizeze dacă s-a încasat preţul pentru cele 4 mijloace de transport vândute la data de 08.04.2016, să întocmească raportul asupra fondurilor de distribuire. Pune în vedere lichidatorului judiciar să analizeze cererea formulată de creditorul Euroconfort Turism SRL (f. 626) şi rezultatul analizei să-l menţioneze în următorul raport de activitate. Amână judecarea cauzei la data de 17.05.2017, în vederea valorificării bunurilor debitorului. Se citează părţile prin BPI Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 11.01.2017
Incheiere de sedinta din 11.01.2017Amână judecarea cauzei la data de 11.01.2017, având în vedere Hotărârea nr. 4 din data de 15.09.2016 a Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Specializat Argeş prin care s-a adoptat Memorandumul privind Justiţia, însuşirea memoriului întocmit de AFJR, UNJR, AMR, APR, privind sesizarea Avocatului Poporului, adoptarea unei forme de protest public, în perioada 19 septembrie – 30 septembrie 2016, constând în soluţionarea numai a cauzelor cu caracter urgent şi întocmirea procedurii de regularizare a cererilor de chemare în judecată, conform comunicatului dat publicităţii. Se citează părţile prin BPI Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 21.09.2016.
Incheiere de sedinta din 21.09.2016Amână judecarea cauzei la 21.09.2016 în vederea încasării preţului pentru mijloacele de transport vândute şi pentru continuarea procedurii de valorificare a bunurilor debitoarei. Se citează părţile prin BPI. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 18.05.2016.
Incheiere de sedinta din 18.05.2016EROARE
Desprinderea filelor 568-577 şi formarea unui dosar asociat cu termen la 24.02.2016 în camera de consiliu. Se citează petenţii Euroconfort Turism SRL şi Gad Business, cu menţiunea achitării taxei de timbru de 200 lei, sub sancţiunea anulării cererii, ca netimbrată, cu drept de a formula cerere de reexaminare în termen de 3 zile şi de acordare a facilităţilor fiscale în termen de 5 zile de la comunicare, lichidatorul judiciar şi comitetul creditorilor. Se citează părţile prin BPI. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 18.11.2015
Incheiere de sedinta din 10.02.2016Amână judecarea cauzei la 10.02.2016 în vederea convocării adunării creditorilor pentru aprobarea modalităţii de valorificare. Se citează părţile prin BPI. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 18.11.2015
Incheiere de sedinta din 18.11.2015Ia act că lichidatorul judiciar a fost confirmat, conform procesului verbal al Adunării creditorilor din 26.08.2015, cu onorariul lunar de 1.000 lei la care se adaugă TVA şi onorariu variabil de 3% din vânzarea bunurilor şi recuperare creanţe. Amână judecarea cauzei la 18.11.2015 pentru evaluarea bunurilor şi convocarea adunării creditorilor în vederea aprobării modalităţii de valorificare. Se citează părţile prin BPI. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 09.09.2015.
Incheiere de sedinta din 09.09.2015Amână judecarea cauzei la 9.09.2015 în vederea reconvocării adunării creditorilor având pe ordinea de zi confirmarea lichidatorului judiciar desemnat de instanţă. Pune în vedere lichidatorului judiciar să depună adrese de bunuri de la instituţiile statului. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 22.04.2015.
Incheiere de sedinta din 22.04.2015Ia act că au fost soluţionate dosarele asociate a3 şi a4, s-a depus tabel definitiv consolidat al creanţelor, hotărârea de trecere la faliment a fost modificată exclusiv cu privire la confirmarea lichidatorului judiciar, a fost depus raport de activitate. Cu privire la solicitarea creditorului Euroconfort constată că deşi s-a depus proces verbal al adunării creditorilor, la data de 23.02.2015 nu există dovada convocării adunării creditorilor şi nici mandatul avocatului care şi-a exprimat votul în calitate de reprezentant. De asemenea se precizează că deţine o cotă de 52,82% conform tabelului definitiv din totalul creanţelor, deşi în tabelul definitiv consolidat apare cu o cotă de 40,37%. Prorogă discutarea cererii acestui creditor de confirmare a unui alt lichidator judiciar, urmând să se depună la dosar dovada convocării publicată în BPI, mandatul reprezentantului creditorului Euroconfort şi dovada calităţii de creditor majoritar. Pune în vedere lichidatorului judiciar să depună relaţii cu privire la bunurile debitorului de la instituţiile statului. Având în vedere mutarea sediului instanţei, începând cu data de 01.02.2015, prevederile art. 212 NCPC, conform cărora judecata se face la sediul instanţei, precum şi dispoziţiile art. 157 alin.1 lit a) raportat la art. 157 alin.3 NCPC, potrivit cărora citaţia cuprinde în mod obligatoriu "sediul" instanţei unde urmează să se desfăşoare judecarea procesului sub sancţiunea nulităţii citaţiei, dreptul părţilor la informare –va dispune citarea tuturor părţilor pentru termenul următor la sediul din Piteşti, str. I.C.Brătianu nr. 7 judeţul Argeş. Amână judecarea cauzei la 22.04.2015 în vederea continuării procedurii de insolvenţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 25.02.2015.
Incheiere de sedinta din 25.02.2015Pune în vedere lichidatorului judiciar să depună relaţii cu privire la bunurile debitorului de la instituţiile statului. Amână judecarea cauzei la 25.02.2015 în vederea soluţionării contestaţiei la tabelul suplimentar al creanţelor. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 19.11.2014.
Incheiere de sedinta din 19.11.2014Ia act sentinţa nr. 615/F pronunţată la data de 7.05.2014, prin care s-a dispus trecerea debitorului la faliment a fost recurată. Pune în vedere lichidatorului judiciar să depună hotărârea irevocabilă pronunţată în contestaţia împotriva hotărârii adunării creditorilor din 27.09.2013 de modificare a planului de reorganizare, relaţii cu privire la bunurile debitorului de la instituţiile statului. Amână judecarea cauzei la 19.11.2014 Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 10.09.2014
Incheiere de sedinta din 10.09.2014Admite cererea creditorului. În baza art. 105 rap. la art. 107 alin.1 lit.c din L 85/2006 privind procedura insolvenţei, dispune intrarea în procedura generală de faliment a debitorului S*** Z**** G*** 2*** S**. În temeiul art. 107 alin.2 din L 85/2006 confirmă în calitate de lichidator judiciar Lichidări Info Consult SPRL cu o retribuţie de 2000 lei lunar fără TVA şi 5% din valorificarea bunurilor, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 25 din lege. În temeiul art. 107 alin.2 din lege dispune dizolvarea societăţii debitoare şi ridică dreptul de administrare al debitoarei. Dispune predarea în termen de 10 zile de la data pronunţării prezentei sentinţe a listei cuprinzând numele şi adresele creditorilor şi toate creanţele acestora la data intrării în faliment, cu indicarea celor născute după data deschiderii procedurii. Dispune notificarea intrării în faliment a debitoarei, tuturor creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Argeş, în vederea efectuării menţiunilor şi publicării în Buletinul procedurilor de insolvenţă. În temeiul art. 113-115 din Legea 85/2006, dispune sigilarea şi inventarierea bunurilor din averea debitoarei şi îndeplinirea celorlalte operaţiuni de lichidare. În temeiul art. 108 din Legea nr. 85/2006: fixează termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor la 20.06.2014. Fixează termenul pentru verificarea creanţelor, afişarea şi comunicarea tabelului suplimentar la 21.07.2014. Fixează termenul pentru depunerea contestaţiilor la data de 11.08.2014, iar pentru soluţionarea eventualelor contestaţii şi întocmirea tabelului definitiv consolidat, la 21.08.2014. Termen pentru continuarea procedurii la 10.09.2014. Executorie. Cu recurs în 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 7.05.2014, la Tribunalul Specializat Argeş.
Hotarare intermediara 615/2014 din 07.05.2014Amână judecarea cauzei la 7.05.2014 în vederea soluţionării recursului împotriva sentinţei nr. 341/CC pronunţată la data de 6.11.2013 prin care s-a respins contestaţia împotriva Hotărârii Adunării creditorilor din 27.09.2013 privind modificarea planului. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 15.01.2014
Incheiere de sedinta din 15.01.2014Respinge ca inadmisibilă cererea de înlocuire a administratorului judiciar formulată în temeiul art. 19 alin.2 şi 21 din L 85/2006, având în vedere că administratorul judiciar este confirmat de adunarea creditorilor şi nu poate fi înlocuit decât în baza art. 22 (2), pentru motive temeinice. Amână judecarea cauzei la 15.01.2014, în vederea rămânerii irevocabile a sentinţei prin care a fost respinsă contestaţia la procesul verbal al adunării creditorilor din data de 27.09.2013 şi pentru confirmarea planului. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 20.11.2013
Incheiere de sedinta din 20.11.2013Amână judecarea cauzei la 20.11.2013 în vederea soluţionării contestaţiei la procesul verbal al adunării creditorilor din data de 27.09.2013 Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 9.10.2013
Incheiere de sedinta din 09.10.2013Amână judecarea cauzei la 9.10.2013 în vederea rectificării tabelului de creanţe, având în vedere Decizia Curţii de Apel Piteşti nr. 1178/R-COM pronunţată la 3.04.2013 prin care s-a stabilit ca din masa credală să facă parte şi creditorii SC Euroconfort Turism 2003 SRL şi SC G.A.D Business SRL. Pune în vedere administratorului judiciar să refacă planul de reorganizare al debitoarei şi să convoace creditorilor în acest sens. REFERAT După strigarea cauzei se prezintă şi administratorul judiciar care depune la dosar raport trimestrial asupra situaţiilor financiare privind modul de realizare a planului de reorganizare, plata creanţelor în trimestrul V şi copia documentelor de plată. De asemenea depune la dosar tabelul definitiv rectificat al creanţelor, urmând a se afişa un exemplar la uşa instanţei. Administratorul judiciar ia cunoştinţă de dispoziţiile instanţei.
Incheiere de sedinta din 19.06.2013Amână judecarea cauzei la 19.06.2013 pentru continuarea derulării planului de reorganizare şi în vederea soluţionării recursului împotriva sentinţei prin care au fost soluţionate contestaţiile la tabelul preliminar al creanţelor Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 13.03.2013
Incheiere de sedinta din 13.03.2013Amână judecarea cauzei la 13.03.2013 pentru continuarea derulării planului de reorganizare. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 5.12.2012
Amână judecarea cauzei la 5.12.2012 pentru continuarea derulării planului de reorganizare. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 12.09.2012
Amână judecarea cauzei la 12.09.2012 pentru continuarea derulării planului de reorganizare. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 25.04.2012
În baza art. 101 din L 85/2006R confirmă planul de reorganizare propus de debitor. Cu recurs în 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Ianuarie 2012
Respinge contestaţia formulată de SC EUROCONFORT TURISM 2003 SRL la tabelul preliminar al creanţelor. Admite în parte contestaţia la tabelul preliminar al creanţelor formulată de SC G.A.D BUSINESS SRL şi dispune înscrierea acestui creditor în tabelul definitiv cu suma de 12.781,63 lei creanţă chirografară. Termen fond 18.01.2012. Cu recurs în 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Noiembrie 2011
Se citează părţile prin Buletinul procedurilor de insolvenţă în vederea soluţionării contestaţilor la tabelul preliminar. Amână judecarea cauzei la 9.11.2011 Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 12.10.2011
Confirmă în calitate de lichidator judiciar pe Lichidări Info Consult SPRL în baza art. 11 alin.1 lit.c din L 85/2006 Se citează părţile prin Buletinul procedurilor de insolvenţă în vederea soluţionării contestaţilor la tabelul preliminar, SC G.A.D BUSINESS SRL cu menţiunea achitării taxei de timbru în sumă de 120 lei, sub sancţiunea anulării ca netimbrată. Amână judecarea cauzei la 12.10.2011, pentru ca lichidatorul judiciar să depună la dosar un punct de vedere în scris referitor la cele două contestaţii.. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 31.08.201
Amână judecarea cauzei la 31.08.2011, în vederea continuării perioadei de observaţie. Ia act că Adunarea generală a asociaţilor debitoarei a desemnat administrator special în persoana domnului luiZenovie Manuel Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Mai 2011
Admite cererea debitoarei pentru deschiderea procedurii generale de insolvenţă. În temeiul art. 32 alin.1 din L 85/2006 R dispune deschiderea procedurii generale de insolvenţă a debitorului S*** Z**** G*** 2*** S** În baza art. 11 pct.1 lit.c rap. la art. 34 din lege numeşte administrator judiciar pe practician în insolvenţă Lichidări Info Consult SPRL cu sediul în Câmpulung care va îndeplini atribuţiile prev. de art. 20 din lege cu o retribuţie lunară de 1000 lei plus TVA. Ridică dreptul de administrare al debitoarei. În temeiul art. 61 alin.4 din L 85/2006 R dispune notificarea deschiderii procedurii debitorului asociaţilor, creditorilor şi ORC Argeş în vederea efectuării menţiunii conform prevederilor C.pr.civ., prin publicare pe cheltuiala averii debitorului într-un ziar de largă circulaţie şi în Buletinul procedurilor de insolvenţă, precum şi tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi . Pune în vedere debitorului disp. art. 46 şi art. 45 alin.2 ind. 1 din L 85/2006 R. Fixează termenul limită pentru depunerea declaraţiilor de creanţă la data de 23.05.2011. Declaraţiile de creanţă se vor timbra cu 120 lei taxă de timbru şi 5 lei timbru judiciar. Dispune termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea tabelului preliminar al creanţelor la 10.06.2011. Tabelul preliminar al creanţelor va fi publicat de administratorul judiciar în Buletinul Procedurilor de insolvenţă, iar dovada va fi depusă la dosar. Fixează termenul pentru depunerea contestaţiilor la tabelul preliminar de către debitor, creditori, alte persoane interesate: 5 zile de la publicarea în BPI a acestui tabel. Fixează termen pentru soluţionarea contestaţiilor şi pentru definitivarea şi afişarea tabelului definitiv al creanţelor la 27.06.2011. Contestaţiile se vor timbra cu 120 lei taxă timbru şi 5 lei timbru judiciar. Administratorul judiciar va întocmi rap. prev. de art. 54 la data de 16.05.2011 şi rap. prev. de art. 59 la data de 23.05.2011 .precum şi rapoarte de activitate lunară conform art. 21 din lege. Fixează prima şedinţă a adunării creditorilor la 15.06.2011. În temeiul art. 4 din legea insolvenţei dispune deschiderea de către debitor a unui cont bancar din care vor fi suportate toate cheltuielile procedurii, în caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul urmând a fi deschis de către administratorul judiciar. În temeiul art. 37 din lege dispune comunicarea sentinţei de deschidere a procedurii către instanţele judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul debitoarei. Termen pentru continuarea procedurii la.25.05.2011. Definitivă şi executorie. Cu recurs în 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Aprilie 2011