M******* P****
Intimat ReclamantS********* N******** D* T******** F******* D* C******* "*** C******** S* - S*** A*****
Recurent PârâtAdmite în parte acţiunea formulată de către reclamantul M******* P**** în contradictoriu cu pârâta SOCIETATEA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI „CFR CĂLĂTORI” S.A – RTFC ARDEAL. Dispune anularea Deciziei de concediere nr.1Ad/84 din 15.07.2011 emisă de către pârâtă. Dispune reîncadrarea reclamantului în postul deţinut anterior emiterii deciziei. Obligă pârâta la plata despăgubirilor egale cu drepturile salariale indexate, majorate şi reactualizate, precum şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul începând cu data emiterii deciziei şi până la reîncadrarea efectivă. Respinge cererea privind plata daunelor morale. Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale, reprezentând onorariu avocaţial. Definitivă şi executorie de drept. Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 14.05.2012.