Dosar 6759/311/2009 din 15.04.2011

revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere (art.447 C.p.p. şi art.86 ind 4 C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 6759/311/2009
Data dosar:
15.04.2011
Instanta:
Tribunalul Olt
Departament:
Secţia Penală arestaţi
Obiect:
revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere (art.447 C.p.p. şi art.86 ind 4 C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Recurs

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 01.09.2011 la ora 09:00

    Complet: PR2a
  • Încheiere

    Din oficiu, în baza art.195C.p.p. îndreptarea erorii materiale strecurate în partea introductivă a deciziei penale nr.168 din 31 mai 2011 pronunţată de Tribunalul Olt la data de în dosar nr.6759/311/2009, în sensul că se va menţiona corect prenumele şi numele celui de-al treilea judecător care a compus completul de judecată, respectiv „Ileana Dan”, în loc de „Carmen Eugenia Marinescu”. Îndreptarea se va efectua pe ambele exemplare ale hotărârii şi face parte integrantă din decizia penală nr.168 din 31 mai 2011 pronunţată de Tribunalul Olt în dosarul nr. 6759/311/2009, conform art.195 alin.3C.p.p. Pronunţată în şedinţă publică azi 01.09.2011, la Tribunalul Olt – Secţia penală.

  • Sedinta din data de 31.05.2011 la ora 09:00

    Complet: PR2a
  • Amână cauza

    Decizia penală nr.168 din 31.05.2011. Respinge cererea de repunere în termenul de recurs, ca nefondată. Respinge recursul peste termen ca nefondat. Obligă pe recurent la 200 lei cheltuieli judiciare statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 31.05.2011 la Tribunalul Olt.

  • Sedinta din data de 03.05.2011 la ora 09:00

    Complet: PR2a
  • Amână cauza

    Având în vedere lipsa de procedură cu recurentul condamnat Istrăilă Petre, arestat provizoriu în Spania, nefiind extrădat în România până în prezent, dispoz. art.291 alin.1 C.p.p. rap. la art. art.38511 C.p.p., prezenţa acestuia în instanţă la judecarea recursului fiind obligatorie, amână judecarea cauzei la data de 31 mai 2011. Admite cererea formulată de reprezentantul Ministerului Public şi dispune emiterea unei adrese către autoritatea spaniolă competentă cu executarea mandatului european de arestare emis pe numele condamnatului – Juzgado Central de Instruccion DOS de la Audiencia Nacional pentru a se comunica data la care acesta a fost arestat provizoriu în vederea extrădării către România. În baza art.177 alin.1 C.p.p. rap. la art.177 alin.4 C.p.p. se va cita recurentul condamnat Istrăilă Petre atât la ultimul domiciliu cunoscut, cât şi prin afişare la sediul Consiliului Local Slatina, locul săvârşirii faptei. Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 mai 2011 la Tribunalul Olt.

Flux dosar


Actualizare GRPD