Dosar 6761/102/2011 din 24.10.2011

prelungirea duratei arestării preventive dispuse în cursul urmăririi penale (art. 156 şi următoarele C.p.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 6761/102/2011
Data dosar:
24.10.2011
Instanta:
Tribunalul Mureș
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
prelungirea duratei arestării preventive dispuse în cursul urmăririi penale (art. 156 şi următoarele C.p.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 26.10.2011 la ora 8:15

    Complet: CU7
  • Soluţionare

    Admite sesizarea precizată, formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş, privind prelungirea duratei măsurii arestării preventive a inculpaţilor LINGURAR FRANCISC senior, K****** I**** şi LINGURAR FRANCISC junior, cercetaţi în dosarul nr.775/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş şi în consecinţă: 1. a.) În temeiul art.155, raportat la art.159, art.148 alin.1 lit.f C.pr.pen., coroborat cu art.136 alin.1 pct.d C.pr.pen., prelungeşte durata măsurii arestării preventive a inculpatului LINGURAR FRANCISC senior pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 01 noiembrie 2011 şi până la data de 30 noiembrie 2011. b.) În temeiul art.139 alin.1 C.pr.pen., respinge cererea formulată de apărătorul inculpatului referitoare la înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării inculpatului de a nu părăsi localitatea de domiciliu. 2. a.) În temeiul art.155, raportat la art.159, art.148 alin.1 lit.f C.pr.pen., coroborat cu art.136 alin.1 pct.d C.pr.pen., prelungeşte durata măsurii arestării preventive a inculpatului K****** I**** pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 01 noiembrie 2011 şi până la data de 30 noiembrie 2011. b.) În temeiul art.139 alin.1 C.pr.pen., respinge cererea formulată de apărătorul inculpatului referitoare la înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării inculpatului de a nu părăsi localitatea de domiciliu. 3. a.) În temeiul art.155, raportat la art.159, art.148 alin.1 lit.f C.pr.pen., coroborat cu art.136 alin.1 pct.d C.pr.pen., prelungeşte durata măsurii arestării preventive a inculpatului LINGURAR FRANCISC junior pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 01 noiembrie 2011 şi până la data de 30 noiembrie 2011. b.) În temeiul art.139 alin.1 C.pr.pen., respinge cererea formulată de apărătorul inculpatului referitoare la înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării inculpatului de a nu părăsi localitatea de domiciliu. În baza art.192 alin.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare în sumă de 230 lei, rămân în sarcina statului, din care suma de 200 lei, reprezentând contravaloarea onorariilor avocaţilor desemnaţi din oficiu (100 lei + 100 lei) în favoarea inculpaţilor Lingurar Francisc senior şi Lingurar Francisc junior, se avansează din fondul special al Ministerului Justiţiei şi al Libertăţilor Cetăţeneşti, repartizat Tribunalului Mureş, în favoarea Baroului Mureş. Cu drept de recurs în termen de 24 de ore de la comunicare cu inculpaţii lipsă la pronunţare.

  • Sedinta din data de 25.10.2011 la ora 9:00

    Complet: CU7
  • Amână cauza

    Pentru lipsa apărătorului ales al inculpatului K****** I****, amână judecarea cauzei la data de 26.10.2011 - orele 8,15.

Flux dosar


Actualizare GRPD