E**** M****
Intimat ReclamantL******** N******
Recurent PârâtAdmite în parte acţiunea civilă formulată de reclamantă.
Amână pronunţarea la data de 23.12.2011.
Se va cita martorul reclamantei Fiica Dumitru – Şef Post Politia Ticvaniu Mare, judeţul Caraş-Severin în dovedirea acţiunii şi martorul pârâtului în apărare Bragea Sorin, domiciliat în Ticvaniu Mare, judeţul Caraş-Severin. Amână judecarea cauzei la data de 16.12.2011, termen dat în cunoştinţă celor prezenţi. Pronunţată în şedinţă publică, azi 18.11.2011.
Se va cita martorul reclamantei Fiica Dumitru – Şef Post Politia Ticvaniu Mare, judeţul Caraş-Severin, în dovedirea acţiunii, iar pârâtul a prezenta pe martorul Vlagea în apărare. Amână judecarea cauzei la data de 18.11.2011, termen dat în cunoştinţă celor prezenţi. Pronunţată în şedinţă publică, azi 21.10.2011.
Admite cererile formulate de reprezentanţii părţilor, avocat Bogdănel Ioan şi avocat Clepan Monica, cu 3 martori fiecare în dovedirea acţiunii şi respectiv în apărare. Pârâtul prin avocat va depune cu listă prin registratură în termen de 5 zile numele şi adresa celor 3 martori în vederea citării acestora, s-au de ai prezenta personal sub sancţiunea decăderii din probă. Efectuarea de adresă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oraviţa, în vederea înaintării la instanţă a dosarului de U.P. nr.721/P/2010, în care a fost dată Rezoluţia din 27.11.2010 în care s-au efectuat acte premergătoare faţă de făptuitorul L******** N******. Se vor cita martorii reclamantei Fiica Dumitru – Şef Post Politia Ticvaniu Mare, judeţul Caraş-Severin, Cînta Ion – Ticvaniu Mic, judeţul Caraş-Severin şi Cocora Ion – Ticvaniu Mic, judeţul Caraş-Severin, în dovedirea acţiunii. Amână judecarea cauzei la data de 23.09.2011, termen dat în cunoştinţă celor prezenţi. Pronunţată în şedinţă publică, azi 17.06.2011.
Admite cererea de amânare formulată de pârât. În vederea angajării unui apărător de pârât. Amână judecarea cauzei la data de 17.06.2011, termen dat în cunoştinţă celor prezenţi. Pronunţată în şedinţă publică, azi 03.06.2011.