I************ J******* D* P****** S******
PetentC****** N******
IntimatAdmite cererea. Înlocuieşte sancţiunea amenzii contravenţionale în cuantum total de 2600 lei aplicată contravenientului prin procesele verbale de contravenţie: seria AP nr. 0098212 încheiat de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava la data de 26.07.2009 (300 lei), seria AY nr. 2938760 încheiat de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava la data de 25.12.2008 (1500 lei), seria AY nr.2938773 încheiat de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava la data de 19.01.2009 (600 lei) şi seria AY nr.2938734 încheiat de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava la data de 11.05.2008 (200 lei),cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii pe o perioadă de 65 (şaizeci şi cinci ) ore, sancţiune pe care acesta o va executa în cadrul Primăriei comunei Dărmăneşti, jud. Suceava, prin activităţi edilitar-gospodăreşti. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 02 noiembrie 2011.