A********* A********
Apelant InculpatŞ**** C**** A********
Apelant InculpatP** A***** G*******
Apelant InculpatŞ*** O******* I****
Apelant InculpatL**** M*****
Intimat Inculpat1. Condamnă pe inculpatul AA, pentru săvârşirea: - infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat prev. şi ped. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 3201 Cod procedură penală, art. 74 lit. a, art. 76 lit. c Cod penal, la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II şi lit. b Cod penal, pe o durată de 2 ani; - infracţiunii de contrabandă, prev. şi ped. de art. 270 alin. 3 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 3201 Cod procedură penală, art. 74 lit. a, art. 76 lit. c Cod penal, la pedeapsa de la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II şi lit. b Cod penal, pe o durată de 2 ani. În temeiul art. 33 lit. a, 34 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II şi lit. b Cod penal, pe o durată de 2 ani. Face în cauză aplicarea art. 71 şi 64 lit. a teza II, lit. b Cod penal. Deduce din pedeapsa de executat durata reţinerii şi arestării preventive de la 05 februarie 2011 la 01 aprilie 2011. În temeiul art. 1603 Cod procedură penală, ridică interdicţia inculpatului de a nu conduce nici un vehicul dispusă prin decizia nr. 306 din 01 aprilie 2011 a Curţii de Apel Suceava, ca urmare a dispunerii punerii în libertate provizorie sub control judiciar a inculpatului, măsură pe care o va menţine. 2. Condamnă pe inculpatul Ş.C.Al., pentru săvârşirea: - infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat, prev. de art.7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 3201 Cod procedură penală şi art. 74 lit. a şi 76 lit. c Cod penal, la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II şi lit. b Cod penal, pe o durată de 2 ani; - infracţiunii de contrabandă, prev. de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. 2 cod penal, cu aplicarea art. 3201 Cod procedură penală şi art. 74 lit. a şi 76 lit. c Cod penal, la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II şi lit. b Cod penal, pe o durată de 2 ani; În temeiul art. 33 lit. a, 34 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II şi lit. b Cod penal, pe o durată de 2 ani. Face în cauză aplicarea art. 71 şi 64 lit. a teza II, lit. b Cod penal. Deduce din pedeapsa de executat durata reţinerii şi arestării preventive de la 05 februarie 2011 la 01 aprilie 2011. Menţine măsura liberării provizorii sub control judiciar, dispusă prin încheierea din 29 martie 2011 a Tribunalului Botoşani. 3. Condamnă pe inculpatul P.A.Gh., pentru săvârşirea: - infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 3201 Cod procedură penală şi art. 74 lit. a şi 76 lit. c Cod penal, la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II şi lit. b Cod penal, pe o durată de 2 ani; - infracţiunii de contrabandă, prev. de art. 270 alin. 3 din Legea nr.86/2006 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, cu aplicarea art. 3201 Cod procedură penală şi art. 74 lit. a şi 76 lit. c Cod penal, la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II şi lit. b Cod penal, pe o durată de 2 ani; În temeiul art. 33 lit. a, 34 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II şi lit. b Cod penal, pe o durată de 2 ani. Face în cauză aplicarea art. 71 şi 64 lit. a teza II, lit. b Cod penal. Deduce din pedeapsa de executat durata reţinerii şi arestării preventive de la 05 februarie 2011 la 01 aprilie 2011. În temeiul art. 1603 Cod procedură penală, ridică interdicţia inculpatului de a nu conduce nici un vehicul dispusă prin încheierea din 29 martie 2011 a Tribunalului Botoşani, ca urmare a dispunerii punerii în libertate provizorie sub control judiciar a inculpatului, măsură pe care o va menţine. 4. Condamnă pe inculpatul Ş.O.I., pentru săvârşirea: - infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 3201 Cod procedură penală şi art. 74 lit. a şi 76 lit. c Cod penal, la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II şi lit. b Cod penal, pe o durată de 2 ani; - infracţiunii de contrabandă, prev. de art. 270 alin. 3 din Legea nr.86/2006 raportat la art. 274 din Legea nr.86/2006 cu aplic. art.41 alin.2 cod penal, cu aplicarea art. 3201 Cod procedură penală şi art. 74 lit. a şi 76 lit. c Cod penal, la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II şi lit. b Cod penal, pe o durată de 2 ani; În temeiul art. 33 lit. a, 34 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II şi lit. b Cod penal, pe o durată de 2 ani. Face în cauză aplicarea art. 71 şi 64 lit. a teza II, lit. b Cod penal. 5. Condamnă pe inculpatul B.M., pentru săvârşirea: - infracţiunilor de contrabandă prev. de art. 270 alin.3 din Legea 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin.2 cod penal, cu aplicarea art. 3201 Cod procedură penală şi art. 74 lit. a şi 76 lit. c Cod penal, la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II şi lit. b Cod penal, pe o durată de 2 ani; - infracţiunii de deţinere în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile supuse marcării, prev. de art. 2961 alin. 1 lit. l din Legea nr. 571/2003, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal cu aplicarea art. 3201 Cod procedură penală şi art. 74 lit. a şi 76 lit. e Cod penal, la pedeapsa de 4 luni închisoare. În temeiul art. 33 lit. a, 34 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II şi lit. b Cod penal, pe o durată de 2 ani. Face în cauză aplicarea aret. 71 şi 64 lit. a teza II, lit. b Cod penal. În temeiul art. 861 şi art. 71 alin. 5 Cod penal, dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei principale, cât şi a pedepsei accesorii, pe o durată de 4 ani şi 6 luni, atrăgând atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 Cod penal, cu privire la revocarea suspendării în cazul săvârşirii unei infracţiuni sau în cazul neexecutării obligaţiilor civile şi în situaţia că nu îndeplineşte cu rea-credinţă măsurile de supraveghere prev. de lege, ori obligaţiile stabilite de instanţă. În temeiul art. 863 Cod penal, pe durata termenului de încercare, inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Iaşi; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. 6. Condamnă pe inculpatul L.M., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la contrabandă, prev. de art. 26 Cod penal raportat la art. 270 alin. 3 cu aplicarea art. 274 din Legea 86/2006 şi a art. 41 alin. 2 cod penal, cu aplicarea art. 3201 Cod procedură penală şi art. 74 lit. a şi 76 lit. c Cod penal, la pedeapsa de 2 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II şi lit. b Cod penal, pe o durată de 1 an. Face în cauză aplicarea art. 71 şi 64 lit. a teza II, lit. b Cod penal. În temeiul art. 81, 82 şi art. 71 alin. 5 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale, cât şi a pedepsei accesorii, pe o durată de 3 ani, atrăgând atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal, cu privire la revocarea suspendării în cazul săvârşirii unei infracţiuni sau în cazul neexecutării obligaţiilor civile. Admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Autoritatea Naţională a Vămilor Bucureşti reprezentată prin Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi, cu privire la suma de 377.890 lei, după cum urmează: Obligă pentru inculpaţii Bahica Marius, în solidar cu inculpatul A********* A******** să plătească părţii civile 20.459 lei, reprezentând taxele şi accizele contravaloarea ţigărilor confiscate la data de 04 februarie 2011 de la inculpatul Bahica Marius, la care se vor adăuga accesoriile fiscale (majorări de întârziere), prevăzute de Codul de procedură fiscală. Obligă inculpaţii A********* A********, în solidar cu inculpaţii Ş**** C**** A********, P** A***** G*******, Ş*** O******* I****, L**** M***** să plătească părţii civile suma de 21.080 lei, reprezentând taxele şi accizele pentru ţigările confiscate la 04 februarie 2011 de la inculpaţii Ţibichi Neculai, Rudnic Ioan, Pop Adrian Alexandru şi Avădănii Adi, la care se vor adăuga accesoriile fiscale (majorări de întârziere), prevăzute de Codul de procedură fiscală. Obligă inculpaţii A********* A********, Bahica Marius, Ş**** C**** A********, P** A***** G******* şi Ş*** O******* I**** să plătească în solidar părţii civile suma de 59.080,90 lei, reprezentând contravaloarea ţigărilor comercializate în luna noiembrie 2010, la care se vor adăuga accesoriile fiscale (majorări de întârziere), prevăzute de Codul de procedură fiscală. Obligă inculpaţii A********* A********, Bahica Marius, Ş**** C**** A********, P** A***** G*******, Ş*** O******* I**** să plătească în solidar părţii civile suma de 35.196,32 lei, reprezentând contravaloarea ţigărilor comercializate în luna decembrie 2010, la care se vor adăuga accesoriile fiscale (majorări de întârziere), prevăzute de Codul de procedură fiscală. Obligă inculpaţii A********* A********, Ş**** C**** A********, Ş*** O******* I****, P** A***** G******* şi L**** M***** să plătească părţii civile suma de 217.486,97 lei, reprezentând contravaloarea ţigărilor comercializate în luna ianuarie 2011, la care se vor adăuga accesoriile fiscale (majorări de întârziere), prevăzute de Codul de procedură fiscală. Obligă inculpaţii A********* A********, Ş**** C**** A********, P** A***** G*******, Ş*** O******* I****, L**** M***** să plătească părţii civile suma de 24.586,51 lei, reprezentând contravaloarea ţigărilor comercializate în luna februarie 2011, la care se vor adăuga accesoriile fiscale (majorări de întârziere), prevăzute de Codul de procedură fiscală. În temeiul art. 118 lit. c Cod penal, dispune confiscarea autovehiculului marca KIA CARENS KM-53-YTP aparţinând inculpatului Ş**** C**** A********, aflată la Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Botoşani. În temeiul art. 118 lit. e Cod penal, dispune confiscarea specială a următoarelor bunuri şi sume de bani: - cantitatea de 2132 pachete ţigarete marca Plugarul şi 148 pachete ţigarete marca Winston ridicate de la inculpatul Bahica Marius, aflată la Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Botoşani. - cantitatea de 2 pachete ţigarete marca Plugarul ridicate din autoturismul folosit de inculpatul Pop Adrian Alexandru, aflată la Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Botoşani. - suma de 10.000 lei ridicată de la inculpatul P** A***** G*******, depusă cu chitanţa nr. CHDGF5014086 din 14 februarie 2011 la DGFP MB Bucureşti; - suma de 3854 lei - depusă cu chitanţa nr. CHDGF5014080 din 14 februarie 2011 la DGFP MB Bucureşti, 31 euro - depusă cu ordin de încasare nr. 2011021100004397 din 11 februarie 2011 la B.C.R. Bucureşti şi suma de 7 dolari USD depusă cu ordin de încasare nr. 2011021100004389 din 11 februarie 2011 la B.C.R. Bucureşti, ridicate de la inculpatul A********* A********. Obligă fiecare inculpat să plătească statului câte 6.850 lei cheltuieli judiciare. Admite cererea formulată de avocat oficiu Pânzar Alina Roxana., şi în parte cererea formulată de avocat oficiu Diaconescu Daniela şi dispune acordarea onorariului avocat oficiu de la urmărirea penală în sumă de câte 200 lei, pentru fiecare. Disjunge cauza în ce-i priveşte pe inculpaţii Rudnic Ioan, Avădănii Adi, Tănăsă Noris. Cu apel. Pronunţată în şedinţa publică, azi 08 noiembrie 2011.
amanat pronunţarea pt. 08 noiembrie 2011
amanat pronunţarea pt. 04 noiembrie 2011.
inc. Avasiloaie solicită termen pt. angajare apărător.
prin încheierea din 6 iulie 2011 s-a admis cererea de abţinere formulată de jud. TL
prin încheierea din 5 iulie 2011 s-a admis cererea de abţinere formulată de jud. G.C. şi s-a dispus repartizarea aleatorie a cauzei