N*** G*******
PetentÎn temeiul art.86/Cod Penal, admite cererea privind constatarea reabilitării de drept formulată de petentul N*** G*******, fiul lui Constantin şi Zenovia, născut la data de 11.05.1974 în municipiul Suceava, cu domiciliul în comuna Păltinoasa, judeţul Suceava. Constată intervenită reabilitarea de drept a petentului N*** G******* pentru următoarele condamnări: - condamnarea la pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, cf. art.81-art.82/Cod Penal, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art.211 alin.2 Cod penal, prin sentinţa penală nr.811/17.06.1996, pronunţată de Judecătoria Suceava în dosarul nr.2844/1996, definitivă prin neapelare la data de 03.07.1996; - condamnarea la pedeapsa de 3 luni închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, cf. art.81-art.82/Cod Penal, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art.30 alin.2 din Legea nr.2/1987, prin sentinţa penală nr.898/07.08.1996, pronunţată de Judecătoria Suceava în dosarul nr.12.717/1994, definitivă prin neapelare la data de 20.08.1996. În temeiul art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi pentru petent. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 05.09.2011.