B***** B*****
CondamnatÎn baza art. 133 rap. la art. 131 alin. 1 lit. e Legea 302/2004 respinge ca neîntemeiată cererea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava privind recunoaşterea Hotărârii din 31.08.2001 a Curţii de Primă Instanţa Karlsruhe, pronunţată în dosarul nr. 24449/01, definitivă la data de 19.09.2001, prin care B***** B*****, fiul lui Mihai şi Adriana, născut la data de 08.12.1978 în municipiul Suceava, judeţul Suceava, domiciliat în municipiul Suceava, str. Narciselor, nr. 7, bl. 88, sc. A, ap. 1, judeţul Suceava, fără antecedente penale, a fost condamnat la o pedeapsă cu amenda penală în cuantum de 400 DM (mărci germane), plătibilă în 40 de rate zilnice a câte 10 DM, pentru săvârşirea infracţiunii de furt prev. de art. 242 alin. 2 StGB, faptă săvârşită în 27.07.2001. În baza art. 192 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, inclusiv onorariul apărătorului din oficiu Tovarniţchii Nicolai în cuantum de 200 de lei, conform delegaţiei nr. 2195/17.08.2011, care se va avansa din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei în fondurile Baroului Suceava, precum şi onorariul traducătorului Anton Delia Mihaela în cuantum de 461,45 lei ce va fi avansat din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei. Un exemplar al hotărârii se comunică Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava şi Ministerului Justiţiei. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru condamnat. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29.06.2012.
Hotarare 392/2012 din 29.06.2012Amână pronunţarea la data de 29 iunie 2012. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27 iunie 2012.
Pentru respectarea principiului continuităţii completului de judecată şi pentru ca probatoriul să fie administrat nemijlocit în faţa judecătorului investit cu soluţionarea cauzei, precum şi conform principiului specialităţii judecătorului, având în vedere împrejurarea că preşedintele completului de judecată C6, doamna judecător Mihaela Bivol, se află în imposibilitatea de a prezida şedinţa de judecată de astăzi, fiind înlocuită de domnul judecător Cătălin Brânză, conform procesului verbal încheiat la data de 29.05.2012, D I S P U N E: Amână judecarea cauzei la data de 27 iunie 2012, pentru când condamnatul B***** B***** are termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 30 mai 2012.
Se va reveni cu adresă către Curtea de Primă Instanţă Karlsruhe, prin care să se solicite a se comunica dacă sentinţa penală F.N. din 31.08.2011, dosar nr.24449/01 al Judecătoriei Karlsruhe, a rămas definitivă şi dacă condamnatul a executat pedeapsa amenzii ce i-a fost aplicată. Amână judecarea cauzei la data de 30 mai 2012, pentru când condamnatul B***** B***** are termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 25 aprilie 2012.
Se va reveni cu adresă către Curtea de Primă Instanţă Karlsruhe, prin care să se solicite a se comunica dacă sentinţa penală F.N. din 31.08.2011, dosar nr.24449/01 al Judecătoriei Karlsruhe, a rămas definitivă şi dacă condamnatul a executat pedeapsa amenzii ce i-a fost aplicată. Amână judecarea cauzei la data de 25 aprilie 2012, pentru când condamnatul B***** B***** are termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 07 martie 2012.
Se va reveni adresă către Curtea de Primă Instanţă Karlsruhe, prin care să se solicite a se comunica dacă sentinţa penală F.N. din 31.08.2011, dosar nr.24449/01 al Judecătoriei Karlsruhe, a rămas definitivă şi dacă condamnatul a executat pedeapsa amenzii ce i-a fost aplicată. Amână judecarea cauzei la data de 07 martie 2012, pentru când condamnatul B***** B***** are termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 08 februarie 2012.
Se va emite adresă către Curtea de Primă Instanţă Karlsruhe, prin care să se solicite a se comunica dacă sentinţa penală F.N. din 31.08.2011, dosar nr.24449/01 al Judecătoriei Karlsruhe, a rămas definitivă şi dacă condamnatul a executat pedeapsa amenzii ce i-a fost aplicată. Amână judecarea cauzei la data de 08 februarie 2012, pentru când condamnatul B***** B***** are termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 11 ianuarie 2012.
Pentru a se reveni cu adresă către Procurorul general federal de pe lângă Curtea Federală de Justiţie Serviciul Registrului Central Federal pentru a ne înainta o copie de pe sentinţa F.N. din 31.08.2011, dosar nr.24449/01 şi pentru a se reveni cu adresă către Judecătoria Karlsruhe, În vederea soluţionării cauzei, D I S P U N E Amână judecarea cauzei la data de 11 ianuarie 2012, pentru când condamnatul B***** B***** are termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 23 noiembrie 2011.
Pentru a se reveni cu o cerere de asistenţă judiciară internaţională în materie penală la Judecătoria Karlsruhe Germania, pentru a ne înainta o copie de pe sentinţa F.N. din 31.08.2011, dosar nr.24449/01 Judecătoria Karlsruhe, În vederea soluţionării cauzei, D I S P U N E Amână judecarea cauzei la data de 23 noiembrie 2011, pentru când condamnatul B***** B***** primeşte termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 05 octombrie 2011.
Amână judecarea cauzei la data de 05 octombrie 2011, pentru când se va cita condamnatul B***** B***** cu mandat de aducere. Pronunţată în şedinţă publică azi, 21 septembrie 2011.
Pentru citarea condamnatului cu mandat de aducere, şi traducerea înscrisurilor, În vederea soluţionării cauzei, D I S P U N E Amână judecarea cauzei la data de 05 octombrie 2011, pentru când se va cita condamnatul B***** B***** cu mandat de aducere. Pronunţată în şedinţă publică azi, 21 septembrie 2011.