G***** D* A****** L***** V**** M*******
PetentAdmite cererea.
Incheiere finala dezinvestire din 15.09.2011Amână judecarea cauzei la 15.09.2011, ora 8,00. Reia procedura de citare cu petenta la sediul indicat, respectiv in Agăş, str. Principala nr. 368, jud. Bacău. Emite adresă petentei pentru a depune la dosar următoarele înscrisuri: 1.-cerere de înscriere a asociaţiei; 2.- actul constitutiv si statutul modificate in conformitate cu prevederile Hotărârilor de Consiliu local depuse la dosar care prevăd că se aprobă participarea comunelor şi nu a primăriilor la asociere, iar în ceea ce priveşte Primăria Dărmăneşti, potrivit hotărârii de Consiliu Local se aprobă participarea Consiliului nu a Primăriei, chestiune incorectă raportat la prevederile art. 11 din legea nr. 215/2001, posibilitatea asocierii fiind prevăzută pentru unitatea administrativ teritorială şi nu pentru unităţile deliberative sau executive ale administraţiei publice locale; 3.-dovada dreptului de proprietate asupra spaţiului ce face obiectul contractului de comodat depus la dosar. Termenul a fost acordat pentru ca petenta să depună la dosar înscrisurile indicate mai sus.