F***** R***** A***
InculpatI***** F******
Parte vătămatăS******* J******* D* U******
Parte civilăÎn baza art. 182 al. 1 C.p. cu aplicarea art. 37 al. 1 lit. a C.p şi art. 3201 C.p.p., condamnă pe inculpatul F***** R***** A***, la 2 ani închisoare. În baza art. 61 al. 1 C.p., revocă liberarea condiţionată a restului de pedeapsă de 1 an 9 luni şi 10 zile, rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani şi 9 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 455/23.11.2007, iar în baza art. 39 al. 2 C.p., contopeşte juridic acest rest de pedeapsă rămas neexecutat, cu pedeapsa de 2 ani aplicată inculpatului în prezenta cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai mare, aceea de 2 ani închisoare, cu aplicarea art. 57 C.p. Constată că prin sentinţa penală nr. 455/23.11.2007 a Judecătoriei Caracal, s-a dispus revocarea beneficiului suspendării sub supraveghere privind pedeapsa de 3 ani închisoare ( pedeapsă aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 166/16.04.2007, de către Judecătoriei Caracal). În baza art. 71 al. 1 şi 2 C.p., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 al. 1 lit. a teza a II a şi lit. b C.p., din momentul în care pedeapsa a rămas definitivă şi până la terminarea executării acesteia. În baza art. 14, 15 şi 346 al. 1 C.p.p., art. 313 al. 1 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniu sănătăţii şi art. 998 şi următoarele din C.civ., admite cererea părţii civile Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina şi obligă pe inculpat la plata în favoarea acesteia a sumei de 4275,453 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare. Se ia act de faptul că partea vătămată I***** F******, nu s-a constituit parte civilă. În baza art. 189 al. 1 C.p.p. şi art. 191 al. 1 C.p.p., obligă inculpatul la plata în favoarea statului a sumei de 600 lei, din care 400 lei reprezintă cheltuieli judiciare, iar 200 lei reprezintă onorariu avocat din oficiu ce va fi suportat din fondurile Ministerului de Justiţie. Cu recurs, la Curtea de Apel Craiova, în termen de 10 zile de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsă. Pronunţată azi, 13.01.2012, în şedinţă publică, la sediul Judecătoriei Caracal.
Amana pronuntarea la data de 13.01.2012.
Amana cauza la 10.01.2011, fata de cererea de amanare a aparatorului inculpatului.
Amana cauza la 13.12.2011, in vederea introducerii in cauza, in calitate de parte civila, a Spitalului Judetean de Urgenta Slatina Olt.