K***** L******
Recurent ReclamantI************ S***** A* J******** M********
Intimat PârâtS***** C* C*** I***** "****** A********** B*** M***
Intimat PârâtAdmite recursul declarat de reclamantul KL împotriva sentinţei civile nr. 23 din 7 ianuarie 2011 a Tribunalului Maramureş, pronunţată în dosarul nr. 6950/100/2010, pe care o modifică în parte, în sensul că admite acţiunea formulată de reclamantul KL în contradictoriu cu pârâta ŞC I-VIII „VA” Baia Mare şi în consecinţă: Obligă pârâta să plătească reclamantului indemnizaţia de pensionare egală cu 3 salarii de bază avute în luna anterioară pensionării, actualizată cu rata inflaţiei la data plăţii efective. Menţine restul dispoziţiilor din sentinţă. Decizia este irevocabilă. Dată şi pronunţată în şedinţa publică din 15 iunie 2011.
Pentru efectuare adresă la ISJ.