Dosar 6955/211/2008 din 17.10.2011

pretenţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 6955/211/2008
Data dosar:
17.10.2011
Instanta:
Tribunalul Comercial Cluj
Departament:
Comercial
Obiect:
pretenţii
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Recurs

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 05.12.2011 la ora 8:00

    Complet: Complet Recurs 2
  • Soluţionare

    Admite recursul declarat de recurenta S.C. G R A R S.A., în contradictoriu cu intimaţii S.C. G A S.A. şi T S, împotriva sentinţei civile nr. 12119/2011 pronunţată la 25.07.2011 în dosarul nr. 6955/211/2008 de către Judecătoria Cluj-Napoca, pe care o modifică în întregime în sensul că admite acţiunea formulată şi precizată de reclamanta S.C. G R A R S.A., în contradictoriu cu pârâta S.C. G A S.A. şi cu intervenientul forţat T S, obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2344,50 lei, reprezentând diferenţă despăgubire, a sumei de 2997,97 lei, reprezentând penalităţi de întârziere pentru perioada 03.02.2008 – 19.07.2011, şi la plata penalităţilor de întârziere de 0,1% din suma de 2344,50 lei, pe zi de întârziere, începând cu 20.07.2011 şi până la achitarea efectivă a debitului, şi obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1100,28 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată la fond. Obligă intimata la plata către recurentă a sumei de 228,46 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Flux dosar


Actualizare GRPD