S**** M*****
Făptuitor persoană solicitatăsent. pen. 86/F Conform art. 13 din Decizia - cadru nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene - privind mandatul de arestare european şi procedurile de predare între statele membre ia act de consimţământul persoanei solicitate S**** M*****, de a fi predată autorităţilor judiciare germane. În temeiul art. 94 din Legea nr. 302/2004 – privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, dispune punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 24.03.2011 de Parchetul Műnchen, Germania, în dosarul având număr de referinţă 321 JS 115037/11 şi predarea persoanei solicitate S**** M***** în vederea efectuării urmăririi penale cu privire la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în bandă organizată, prevăzută de art. 263 (1), (5) din Codul penal german. În baza art. 90 alin. (9) din Legea nr. 302/2004, menţine măsura arestării persoanei solicitate S**** M***** pe o durată de 25 de zile cu începere de la data 30.05.2011 până la data 23.06.2011 . Potrivit art. 26 alin. 2 din Decizia cadru nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene, constată că persoana solicitată S**** M***** a fost reţinută şi arestată provizoriu, în vederea predării către autorităţile judiciare germane la data de 25 mai 2011. Ia act că persoana solicitată S**** M***** nu a renunţat la „regula specialităţii” (art. 27 din Decizia – cadru) şi solicită autorităţilor judiciare germane respectarea garanţiilor prevăzute de art. 5 din Decizia cadru nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene - privind mandatul de arestare european şi procedurile de predare între statele membre. Conform art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea prezentului proces penal rămân în sarcina statului. Suma de 400 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu (200 lei la urmărirea penală + 200 lei la instanţă), va fi avansată în contul Baroului Galaţi din fondurile Ministerului Justiţiei. DEFINITIVĂ. Pronunţată în şedinţă publică azi, 27.05.2011.
În baza dispoziţiilor art. 82 alin. 3 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, modificată prin Legea nr. 222/2008, admite cererea formulată autorităţile judiciare germane, respectiv Parchetul Műnchen, Germania, în dosarul având număr de referinţă 321 JS 115037/11. În baza dispoziţiilor art. 90 pct.2 din Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, modificată prin Legea nr. 222/2008 în referire la art. 148 lit. f Cod procedură penală, dispune arestarea provizorie în vederea punerii în executare a mandatului european de arestare emis pe numele persoanei solicitate S**** M***** pe o durată de 5 de zile, cu începere de la data de 25 mai 2011 şi până la data de 29 mai 2011. Conform art. 90 alin. 2 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, modificată prin Legea nr. 222/2008, se va solicita de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi mandatul european de arestare şi traducerea acestuia în limba română. Cu recurs în termen de 24 ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 25 mai 2011.