I*** I**** - F*******
Recurent InculpatCondamnă pe inculpatul IVAN I. IONUŢ - FLORINEL pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală ” prev. şi ped. de art. 87 alin.1 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu aplicarea art. 74 lit. a, art. 76 lit. d Cod penal, la pedeapsa de 5 (cinci) luni închisoare. Pe durata şi în condiţiile prev. de art. 71 Cod penal interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II –a şi lit. b Cod penal. În temeiul art. 81, art. 82, art. 71 alin. 5 Cod penal suspendă condiţionat executarea pedepsei principale şi a celor accesorii stabilite inculpatului pe o durată de 2 (doi) ani şi 5 (cinci) luni, acesta constituind termen de încercare pentru inculpat. Atrage atenţia inculpatului asupra disp art. 83 Cod penal. În temeiul art. 191 Cod procedură penală obligă inculpatul să plătească statului suma de 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare din care 160 lei reprezentând contravaloarea analizei toxicologică alcoolemie se va vira în contul 50414557951 deschis la Trezoreria Botoşani pentru Spitalul Judeţean Botoşani. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 aprilie 2012.
termen pentru ALTE CAUZE.
termen pentru alte cauze
TERMEN PENTRU ADMINISTRARE DE PROBE
termen pentru lipsa apărătorului şi a inculpatului.
TERMEN PENTRU ADMINISTRARE DE PROBE
TERMEN PENTRU ADMINISTRARE DE PROBE
AMÂNAT PENTRU ADMINISTRARE DE PROBE
termen pentru ADMINISTRARE DE PROBE