P****** G***** D*****
PetentI************ D* P****** A* J******** A**** - P****** O******* M******
IntimatAdmite în parte plângerea. Înlocuieşte sancţiunea amenzii contravenţionale în cuantum de 2000 lei aplicată prin procesul-verbal de contravenţie seria CC nr. 8583093 încheiat de intimat la data de 28.03.2011, cu sancţiunea avertismentului. Menţine în rest procesul-verbal cu numărul de mai sus. Cu drept de recurs. Pronunţată în şedinţa publică de la 30.09.2011.
Admite pentru petent proba cu înscrisuri şi proba testimoniala cu un martor, Olteanu Marin, ce va fi citat la adresa indicată, iar pentru intimat proba cu înscrisuri solicitată prin întâmpinare, constatând ca sunt utile, concludente şi pertinente, putând duce la dezlegarea pricinii. Amână judecarea cauzei la 30.09.2011. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 01 Iulie 2011.