S** C******** A*** S* S****
Intimat asiguratorB******** Ş***** I**
Recurent InculpatV******** G*******
Intimat Parte vătămatăAdmite recursul declarat de inculpatul B******** Ş***** I** împotriva sentinţei penale nr.589 din data de 30.11.2010 pronunţată de Judecătoria Suceava în dosar nr.7052/314/2010. Casează în parte s.p. mai sus-menţionată şi în rejudecare: Condamnă pe inculpatul B******** Ş***** I** pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă prev. de art.178 alin.1, 2, 3 Cod penal cu aplicarea art.320/1 Cod procedură penală, art.13 Cod penal, art.74 alin.1 lit.a, b şi c Cod penal, art.76 alin.1 lit.c Cod penal la pedeapsa de 2(doi) ani închisoare (în loc de 3 ani închisoare). În temeiul art.81 alin.1 Cod penal suspendă condiţionat executarea pedepsei închisorii pe durata unui termen de încercare de 4 ani (în loc de 5 ani). Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu sunt contrare prezentei decizii. Cheltuielile judiciare din recurs rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 27.04.2011.