S****** I****
Recurent ReclamantA******** C************ D* O**** "***** D* P******
Intimat PârâtAdmite excepţia . Respinge cererea.
În ceea ce priveşte cererea de reexaminare, instanţa o apreciază ca netemeinică întrucât de la data înregistrării cauzei până la primul termen au trecut 2 luni şi o săptămână, perioadă în care îşi putea angaja apărător şi că nici la termenul din 31 august 2011 nu s-a prezentat ocazie cu care i s-a pus în vedere să depună acte, pentru ca la termenul din 9 septembrie 2011, printr-un fax din aceeaşi zi, să solicite din nou termen. Pentru aceste motive urmează să se respingă cererea de reexaminare a aplicării amenzii. Faţă de proba testimonială solicitată de reclamant prin apărător precum şi probele cu înscrisuri şi testimonială solicitate de pârât prin apărător
Având în vedere înscrisurile depuse astăzi în şedinţă publică de apărătorii părţilor şi pentru ca instanţa să se pronunţe pe excepţia tardivităţii invocată de apărătorul pârâtei, amână cauza la data de 07 octombrie 2011.
Avându-se în vedere că pârâta nu a depus la dosar înscrisurile solicitate la termenul de judecată din data de 31 august 2011, instanţa urmează a dispune sancţionarea atât a reprezentantului pârâtei, în temeiul art. 108 alin.2 lit.”b” cod pr.civilă cu amendă judiciară în cuantum de 500 lei cât şi apărătorul acesteia av. Angheluţă Marcela cu amendă judiciară în cuantum de 50 lei. Pentru a se reveni cu adresă către pârâtă, în vederea depunerii la dosar în copie a Deciziei nr.1/19.02.2011 a Asociaţiei Crescătorilor de Ovine „Podul de Piatră” Greci, jud. Tulcea, precum şi actele care au stat la baza emiterii Deciziei (proces-verbal al Adunării generale, dovada convocării membrilor asociaţi şi orice alte acte), cu menţiunea „În atenţia d-lui Moise Ionel”, instanţa,
Văzând că se impune a se înainta adresă către pârâtă, cu menţiunea „În atenţia d-lui Moise Ionel”, căruia i se solicită să depună la dosar copia Deciziei nr.1/19.02.2011 a Asociaţiei Crescătorilor de Ovine „Podul de Piatră” Greci, jud. Tulcea, precum şi actele care au stat la baza emiterii Deciziei (proces-verbal al adunării generale, dovada convocării membrilor asociaţi şi orice alte acte), instanţa,
Faţă de cererea de amânare formulată şi depusă la dosar de reprezentantul pârâtei, Moise Ionel, prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată în vederea angajării unui apărător, instanţa