T*** I**
ReclamantS**** Ş******
ReclamantS*** R*** G*** I***** S***
ReclamantM********* B******** P*** P******* G******
PârâtS***** R**** P*** C****** C******* D* S******** A D************* (*****
PârâtIa act de cererea de renunţare la judecarea capetelor trei şi patru din cererea de chemare în judecată. Admite în parte cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată şi precizată. Constată că reclamanţii persoane fizice au calitatea de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri acordate în condiţiile prevederilor speciale ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005, scăzându-se valoarea actualizată a despăgubirilor deja acordate, pentru imobilul situat în Bucureşti, str. 30 August, nr. 23, sector 6, format din teren în suprafaţă de 181 mp şi construcţie în suprafaţă utilă de 109,48 mp. Obligă pârâtul Municipiul Bucureşti la emiterea unei dispoziţii motivate privind propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri stabilite în condiţiile prevederilor speciale ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005, scăzându-se valoarea actualizată a despăgubirilor deja acordate, pentru imobilul situat în Bucureşti, str. 30 August, nr. 23, sector 6, format din teren în suprafaţă de 181 mp şi construcţie în suprafaţă utilă de 109,48 mp. Obligă pârâtul Municipiul Bucureşti să predea Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, pe bază de proces-verbal de predare-primire, dispoziţia vizând propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri pentru imobilul menţionat anterior, precum şi întreaga documentaţie aferentă acesteia, cu respectarea dispoziţiilor speciale ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Respinge cererea reclamantului de transmitere directă a dosarului administrativ către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor fără exercitarea controlului de legalitate, ca neîntemeiată. Obligă pârâtul Municipiul Bucureşti la plata către reclamanţii persoane fizice a sumei de 511 lei, iar către reclamanta SC Real Group Invest SA a sumei de 189 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 12.12.2012.
Hotarare 2254/2012 din 12.12.2012Amână pronunţarea la data de 12.12.2012. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, data de 05.12.2012.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.12.2012